duminică, 29 noiembrie 2009

Iris, Tasha si Ginnie!

Amsterdam, 28.11.2009
Timpul scurs de la aflarea vestii ca Iris va fi adoptata de catre o familie iubitoare din Olanda, s-a scurs incredibil de greu. Cu toate ca vreme de 30 de zile, toti cei implicati in aceasta poveste incredibila, ne-am gandit zilnic la momentul in care aceasta catelusa deosebita va incepe o noua viata, nimic nu ne-a putut  pregati cu adevarat, pentru memorabila zi de 28 noiembrie 2009, ziua in care atat Iris cat si alte doua cateluse (Tasha si Ginnie) au pornit in marea lor aventura - drumul spre Olanda.

Despartirea de la aeroportul Otopeni a fost grea, cu toate ca atat Oana (salvatoarea lui Iris) cat si Roxana (prietena cea mai buna a Tashei) stiau ca micutele lor protejate pleaca spre o viata mai buna. Doar cei ce au avut in grija un suflet amarat de animalut, stiu cat de tare te poti atasa de fiecare in parte. Acesti oameni deosebiti, ce isi dedica vietile acestor fiinte inocente, lipsite de aparare, sunt un real exemplu de iubire neconditionata...de abnegatie, si se aseamana foarte mult cu protejatii lor, ce le rapesc fiecaruia, o bucatica din suflet, atunci cand pleaca, spre o viata, speram, mai buna.

 Oana 

 

Pentru mine, persoana ce a avut onoarea de a colabora cu salvatorii acestor catelusi, atat din Romania cat si din Olanda, ziua de 28 noiembrie a stat sub semnul unor emotii incredibil de puternice ce nu le pot exprima in cuvinte. Tot drumul pana la aeroport am fost efectiv intr-o transa, nu ma puteam gandi  la nimic, aveam doar un zambet permanent pe fata si pot spune ca niciodata nu m-am simtit atat de coplesita. Toata ziua mi-o petrecusem, discutand atat cu persoanele implicate direct in aceasta poveste incredibila cat si cu persoane necunoscute ce doreau sa afle deznodamantul acestei lectii de viata, ce ne-o daduse Iris tuturor, din pacate fara voia sa si cu un pret incredibil de mare - o mare trauma si un handicap ce o va urmari pentru intreaga sa viata.

Am ajuns la aeroport la ora 19.00 fix si cu toate ca il cunosc foarte bine din cauza emotiilor am ratacit minute bune pana am reusit sa ma intalnesc cu Ilona si Lianne, prietenele mele olandeze ce le-au oferit Tashei si lui Iris, sansa vietii lor. Cu toate ca avionul a aterizat cu 20 de minute mai devreme, aceste minute de asteptare au devenit efectiv o vesnicie iar nerabdarea noastra devenea tot mai apasatoare.

Ca o paranteza, vreau sa va spun, ca alaturi de Iris si Tasha a calatorit si o bijuterie de catelusa, de o frumusete extraordinara - micuta si timida Ginnie. Ne-am intalnit cu viitoare sa familie la aeroport, iar emotiile au devenit si mai puternice, vazand bucuria ce se citea pe chipurile acestor parinti, ce venisera cu cei doi copii sa o astepte pe Ginnie.

Eram in total 8 persoane ce asteptam cu nerabdare sa le vedem pe cele 3 gratii pasind in sfarsit pe pamant olandez. Intre timp, tot discutand despre povestile lor de viata, o gramada de persoane ce se aflau si ele la Arrivals au inceput sa fie atente si sa ne urmareasca si ele. Timpul se scurgea din ce in ce mai greu si de fiecare data cand se deschideau usile si un nou pasager aparea, inimile noastre bateau mai cu putere... Am asteptat 40 de minute si deja incepeam sa ne ingrijoram. Am aflat ulterior ca au fost ceva probleme si cateii au fost dati disparuti pentru scurt timp... bine ca noi, cei aflati de partea cealalta a liniei de sosire, nu am stiu acest amanunt... cred ca multi dintre noi am fi recurs la gesturi extreme :)
Nu va pot descrie insa, cu cuvintele potrivite, momentul magic in care, cele 3 gratii si-au facut aparitia. Bucurie, lacrimi, invalmaseala... nu stiai efectiv la care sa te opresti...ce sa faci... Am fost coplesiti atat de restul pasagerilor ce soseau, cat si de persoanele ce ii asteptau... fiecare vroia sa le afle povestea, de unde sunt... isi bagau degetele prin gratiile custilor, incercand sa le mangaie... efectiv nu mai stiam cine e din grupul nostru, cine nu..era doar o invalmaseala totala de fete zambitoare. Aproximativ o ora nu ne-am miscat decat cativa cm fata de usa terminalului de sosiri internationale. Pentru mine, ca roman, aceasta manifestare de afectiune din partea tuturor celor prezenti acolo, a fost ceva deosebit, ce s-a adaugat emotiilor de a le vedea in sfarsit pe cateluse, aici, in Olanda. Va spun sincer, nu m-am asteptat la asa ceva... era o adevarat nebunie, si de peste tot curgea o avalansa de intrebari, blitzuri... zambete...



Ca o mica paranteza, inaintea fetelor, sosise o celebra formatie olandeza, dar care nu s-a bucurat nici pe departe, de succesul micutelor vedete patrupede :)

Intr-un final am reusit sa ne retragem din marea de oameni ce ne inconjurase, intr-un loc mai linistit, unde am putut sa le scoatem pe cateluse din custile lor. Din pacate, pentru Iris, calatoria nu a fost lipsita de peripetii, ea rupandusi o unghie. Am inteles ca avionul a trecut prin niste zone de turbulente si probabil aceasta a fost cauza micului accident. Cea mai vesela si mai linistita a fost Tasha, ce ne-a dat tuturor o multitudine de pupici. Micuta Ginnie s-a cuibarit din prima clipa in brate familiei sale doar Iris, era extrem de speriata si timida. Cred ca acest zbor, a fost, din nefericire, o noua trauma pentru ea, ca si catel orb, ce a trecut prin atatea, dar sunt convinsa ca in scurt timp, ea isi va reveni, deoarece este si va fi pentru tot restul vietii sale, inconjurata de dragoste.

Ultimul pas al calatoriei lor, a fost drumul cu masina ce a durat aproximativ doua ore. Intr-un final, a ajuns fiecare la casuta sa, putin dupa miezul noptii.

Acum, Iris mananca bine, dar este extrem de speriata si refuza pentru moment sa se miste... cu ceilalti doi catei catei ai casei, unde este cazata pentru o saptamana, pana cand va pleca la familia sa, nu se intelege momentan. Ii ataca pe toti, probabil fiindca se afla pe teritoriu strain si este mult prea speriata de schimbare. Se intelege insa perfect cu cele 3 pisici ale familiei iar marea sa dragoste este un baietel, ce sta permanent, langa ea...pe jos, o tine in brate si o alinta. Toti au rabdare, sunt optimisti si sunt convinsi ca in cel mai scurt timp Iris se va obisnui si va invata sa aiba incredere in oameni. Este vedeta si in orasul sau, toata lumea cunoscand povestea sa.

Tasha este si ea fericita, dar spre deosebire de Iris refuza sa manance momentan. Se intelege foarte bine cu catelul familiei la care este cazata temporar si prietenii sai cei mai buni sunt copiii. Refuza sa manance mancarea sa, dar in schimb, este pasionata de furtul mancarii celuilalt catel. a oaselor si jucariilor acestuia.

Ambele, vor sta cateva zile la familiile lor temporare, unde primesc afectiune si sunt pregatite pentru a pleca la viitoarele lor familii. Fiecare va incepe un program de dresaj, potrivit personalitatii si nevoilor fiecareia.

Vom reveni cu fotografii si noi detalii, dupa ce lucrurile vor intra pe un fagas normal, iar fiecare catelus va fi linistit si fericit, la casuta lui.

by Alexandra.
 
 



sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Iris si Oana pe Otopeni






duminică, 22 noiembrie 2009

IGPPA: Politie pentru Protectia Animalelor ?

[UPDATE 7 Februarie 2010]

OK, deci acest ONG (pentru ca asta e: 'persoana juridica independenta, apolitica, ce aparţine societăţii civile', nici pomeneala de 'politie') e un mare FAS! Pe langa taxa enorma de inscriere de 1000 lei, de trei ori mai mare decât cea percepută de Consiliul Superior al Magistraturii pentru admitere,  nereturnabila, aceasta institutie are ZERO atributii legale in domeniul protectiei animalelor. Mai mult:
  1. Unul din obiectivele lor este 'promovarea si apararea intereselor medicilor veterinari in Romania'. Exista deja o institutie, si anume colegiul medicilor veterinari care le apara interesele. Prodan, al mare de la comisariat, doctor în parapsihologie, acest tata omida cu 7 dosare penale la activ, a recunoscut ca acest obiectiv a fost o eroare si ca orice om greseste. lol.
  2. Denumirile lor pompoase induc lumea in eroare (recunosc, si eu am fost 'prostit'): comisariat, inspectorat general de politie, politie, etc. Este extrem de ciudat cum un tribunal, o judecatorie a aprobat astfel de denumiri pentru un ONG. Din nou FAS! Acest ONG a fost creat, in cardasie cu autoritatile guvernamentale, pentru a le acoperi mizeriile. Exemplu: guvernul are de realizat un proiect social pe fonduri europene in care este obligatorie consultarea cu ONG-urile de profil. Astfel, este 'consultat' acest ong, si anume comisariatul pentru societatea civila, care isi da acordul. Prin urmare, initiatorii proiectului sunt acoperiti. Au colaborat cu ong-urile si au primit acordul lor. :)) Priceput? Sau mai bine zis: 'un ONG pentru linistea mafiotilor'
  3. Acest comisariat are experienta ZERO in domeniul protectiei animalelor. Chiar zicea acest prodan, ca au nevoie de acesta taxa extrem de mare de inscriere, deoarece, printre altele, trebuie sa plateasca membrii comisiei de examinare. Si cel mai tare aspect e ca, zice el, din acesta comisie fac parte si reprezentanti ai Politiei Rutiere!! WTF??? Ce experienta in protectia animalelor au politistii de la rutiera?? Cum sa fiu examinat de un politist de la rutiera pentru un post de aparator al animalelor???
  4. "Mai multi prieteni de-ai mei, extaziati in urma anuntului, au sunat direct la sursa.
    Singurul raspuns cert a fost acela cu taxa de 1.000RON (nereturnabila).
    In rest, nu se stie in ce va consta examenul, nu se stie daca absolventii vor avea un sediu si nici ce atributii ar avea...
    Se stie sigur ca: nu vor putea aplica amenzi si nici nu vor putea interveni in situatia unui animal maltratat." Adi

    PAREREA MEA.

    Extra:

"În noaptea de 29 spre 30 aprilie, Grigore Prodan, aflat la volanul BMW-ului X5 primit de la vrăjitoare, a fost oprit de un echipaj de poliţie în zona Arcului de Triumf, deoarece a depăşit viteza."
"Potrivit procurorilor, pentru a  evita controlul el s-a recomandat ca fiind general şi a prezentat o legitimaţie de tip Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC), asemănătoare cu cele emise de SRI. Echipajul de poliţie a consemnat în raport numărul de înmatriculare al maşinii cu menţiunea „misiune MI", dar fără a aplica vreo sancţiune."
"În ziua de 30 aprilie, angajaţii CSC au observat echipa operativă a DNA care filma BMW-ul parcat în apropierea sediului. Dându-şi seama că este filat, Prodan a încercat stergerea urmelor: o persoană care a rămas neidentificată a luat autoturismul şi l-a returnat Sidoniei Marin. După nicio lună, la 26 mai 2009, ea a vândut maşina cu 25.000 de euro. "

"Ioan Grigore Prodan (foto) este o figura bufa pe scena ONG-urilor din Romania. Ziarist apoi preot, cercetat penal in 7 dosare, devenit comisar general al unei struto-camile nonguvernamentale alintata Comisariatul pentru Societatea Civila (CSC), avocat, mason, realizator de televiziune, doctor in parapsihologie (?), decorat cu Crucea Dobrogei de catre IPS Teodosie, fin de cununie al lui Petre Roman, om de afaceri si militant pentru drepturile omului, toate la doar 33 de ani. ONG-ul sau, infiintat in 2003, s-a evidentiat prin cateva aspecte: parafarea a tot felul de acorduri si colaborari cu institutii ale statului, nerecunoscute insa de cele din urma, atragerea de primari creduli in randurile organizatiei, in schimbul unor sume de bani sau a unor sedii, alesii neamului putand apoi sa se mandreasca pe ulita cu insigna de comisar si vizite regulate pe la politie si parchete. Numai in zona Ardealului 8 astfel de comisari sunt fie interlopi, fie condamnati, fie urmariti penal pentru diverse potlogarii, potrivit presei locale. Lor li s-a alaturat, de curand, chiar comisarul general Ioan Grigore Prodan, anchetat de DNA dupa ce a cerut o mega spaga de 85. 000 de euro de la vrajitoarea Mama Sidonia pentru a-i scoate familia de dupa gratii."

---------------------------------------------------------------------------------------------
Un pas inainte. Depinde insa de profesionalismul si personalitatea persoanelor implicate in aceasta structura.
Speram totusi ca  vom avea si rezultate. Sunt tare curios ce atributii legale reale va avea aceasta directie si cum vor pune in aplicare legea, cum vor comunica/colabora cu ONG-urile si cu cetatenii. Desi, din nume reies puternici atributii legislative: Inspectoratul General de Politie pentru Protectia Animalelor
Ca sa nu fiu pesimist, astept cu nerabdare gunoaie persoane amendate sau dupa gratii!!!

p.s.Ciudat ca nu am auzit/citit nimic in mass-media. O fi din cauza alegerilor? :)

http://www.comisariat.ro/index.html

Incepand cu data de 04 Noiembrie a.c. in cadrul CSC se infiinteaza oficial ca structura a societatii civile Inspectoratul General de Politie pentru Protectia Animalelor  - IGPPA - ce va avea rolul de a intreprinde actiuni in scopul protejarii animalelor si pasarilor. De asemenea, unul din obiectivele principale va fi amendarea legislatiei in domeniu, promovarea si apararea intereselor medicilor veterinari in Romania.

IGPPA va avea la nivel de judete inspectorate judetene de politie iar la nivel municipal sau orasenesc, inspectorate municipale, respectiv orasenesti.

Toti cei ce iubesc animalele si pasarile, patrimoniul cinegetic pot sesiza organele noastre de ordine pentru a stopa abuzurile si violentele ce se savarsesc asupra animalelor cu sau fara stapan. Adresam un mesaj societatii civile si organizatiilor neguvernamentale de profil sa se ralieze dezideratelor IGPPA in scopul stabilirii unor strategii de colaborare concrete spre indeplinirea obiectivelor noastre statutare.


http://www.e-pets.ro/noutati/necuvantatoarele-au-un-nou-aliat-inspectoratul-general-de-politie-pentru-protectia-animalelor
Comisariatul pentru Societatea Civila
Str. Walter Maracineanu, nr.1-3, Intrarea 3, sector 1, Bucureşti
Tel. 021/314 60 67; 021/314 61 65
Fax. 021/315 31 99
www.comisariat.ro
presa@comisariat.ro
Societatea civilă, prin vocea organizaţiilor neguvernametale, intenţionează să responsabilize şi să dezvolte spiritul civic al cetăţenilor, cu scopul de a răspândi noţiunea de respect pentru animale. La acest demers s-a alăturat şi Comisariatul pentru Societatea Civilă, organizatie în cadrul căreia, începând cu data de 4 noiembrie a.c. s-a înfiinţat oficial prin hotărâre judecătorească,definitivă şi irevocabilă, ca structura a societăţii civile, Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor - IGPPA - ce va avea rolul de a întreprinde acţiuni în scopul protejării animalelor şi păsărilor.
Unul din obiectivele principale ale IGPPA va fi amendarea legislaţiei în domeniu, promovarea şi apărarea intereselor medicilor veterinari din România. Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor va avea la nivel de judeţe, inspectorate judeţene de poliţie, iar la nivel municipal sau orăşenesc, inspectorate municipale, respectiv oraşeneşti. Toţi cei ce iubesc animalele si păsările, patrimoniul cinegetic pot sesiza organele noastre de ordine pentru a stopa abuzurile şi violenţele săvârşite asupra animalelor cu sau fără stăpân. Adresăm un mesaj societăţii civile şi organizaţiilor neguvernamentale de profil să se ralieze dezideratelor IGPPA în scopul stabilirii unor strategii de colaborare concrete pentru îndeplinirea obiectivelor noastre statutare.
A salva viaţa unui biet animal reprezintă un gest nobil şi nu costă nimic. Depinde numai de noi dacă suntem capabili să ne asumăm această responsabilitate si să refuzăm să trăim într-o societate marcată de nepăsare. Ajutorul dat unei fiinţe necuvântătoare poate reprezenta un exemplu demn de urmat de către noi toţi. Mesajul acesta trebuie răpândit!


marți, 17 noiembrie 2009

Un clujean multumit!



Domnule primar Apostu:

"Pentru multitudinea de piatra cubica “plantata” acolo unde candva salasluia ultimul petec de verdeata din Centrul orasului, eu va multumesc!

Pentru ca in loc de asfaltarea integrala a 288 de strazi ati reusit plombarea a 294, eu va multumesc!

Pentru sumedenia de turnuri aprobate printre case, eu si cei care de acum traiesc o eterna noapte in Cluj-Napoca va multumim!

Pentru ridicarea tuturor Daciilor care au parcat ilegal pe trotuarele rezervate Merzanelor din Centru, eu va multumesc!

Pentru gasirea unui spatiu adecvat Filarmonicii, eu va multumesc!

[...]

Pentru ca vorbiti frumos cu presa care va mananca din palma, eu va multumesc!

Pentru ca ati redus timpul iluminatului public, in sensul in care iarna la ora 18.30 e bezna in tot orasul, eu va multumesc!

Pentru ca de fiecare data cand premierul Boc ajungea la Cluj si dadea declaratii in fata presei dumneavoastra v-ati strecurat in spatele lui pentru a-i arata cine e mai mare si mai tare in cadrele filmate de televiziuni, eu va multumesc!

Pentru ca inca nu exista nici o Hotarare de Consiliu Local prin care noile proiecte de constructii sa fie prevazute in mod obligatoriu cu un numar de parcari subterane egal cu numarul parcarilor necesare imobilului respectiv plus inca 40% din acest numar care sa fie acordate gratuit municipalitatii, eu va multumesc!

Pentru ca ati considerat necesara schimbarea infatisarii Pietei Unirii (pe care domnul Funar a incercat atat demult sa o cerceteze arheologic pentru a descoperi daca intr-adevar calul lui Decebal a trecut pe acolo), transformand-o intr-un loc destinat intalnirilor si manifestarilor publice, cu toate ca locuitorii orasului sunt deja obisnuiti sa bea bere si sa manance mici in fata Salii Sporturilor la festivalurile aferente, eu va multumesc!

Pentru ca il suportati de atata vreme pe domnul director Neag de la RATUC, din al carui merit zeci de clujence sunt pipaite zilnic in autobuzele pline ochi, eu va multumesc!

Pentru ca de atatia ani coloniile Becas si Borhanci ori cartierul Europa exista doar pe hartiile de datorii si impozite ale municipalitatii, fara a avea o infrastructura optima, eu va multumesc!

Pentru ca veti permite pentru a-l treilea an la rand ca de impodobirea orasului in culorile violet, mov, verde, portocaliu, alb, galben, rosu, turcoaz, roz si albastru in preajma Sarbatorilor de Iarna sa se ocupe aceeasi domnisoara (stim noi cine), la fel ca pe timpul mandatului domnului Boc, in lunile de iarna orasul luandu-si inca o data denumirea de “Curcubeu”, eu va multumesc!

Pentru ca dumneavoastra credeti ca maghiarii din Cluj stau in Satu Mare, eu va multumesc!

Pentru ca sunteti atat de aproape de schimbarea denumirilor celebrelor piete ale orasului (din Piata Unirii in Piata Betoanelor, din Piata Avram Iancu in Piata Chiciului Ieftin si a Delfinilor Cultural-Ortodocsi si altele), eu va multumesc!

Pentru ca v-ati ocupat atat de mult de reabilitarea cladirilor istorice din Centrul orasului, incat ele s-au dichisit in toate culorile Pamantului, eu va multumesc!

Pentru ca in Piata Cipariu se construieste de 15 ani celebra Catedrala Greco-Catolica fara nici un fel de resurse, oferind aceeasi priveliste turistilor, eu va multumesc!

Pentru ca indicatoarele rutiere ii poarta pe turisti pe strazi cu sensuri interzise in loc de a-i duce la obiectivele pe care ei le cauta, eu va multumesc!

Pentru ca incercati sa faceti parcuri din padurile din jurul orasului, eu va multumesc! (Va propun chiar ca in Padurea Baciului sa faceti si un parc de distractii tematic, avand in vedere aparitiile extraterestre din zona)."

Semnat: Andi Daiszler

foto: citynews.ro


duminică, 15 noiembrie 2009

Romania Animal Rescue!



"Vestea cea mare de astazi este ca Best Friends www.bestfriends.org dubleaza orice donatie facuta in contul lor pentru orice organizatie inregistrata in baza lor de date ca o asociatie serioasa.
Daca vreodata v-ati gandit sa donati cat de putin pentru o asociatie non profit acum este momentul sa o faceti . In Romania ROmaniaAnimalRescue este o asociatie care face posibile multe din lucrurile deosebite de pe acest blog .Best Friends dubleaza sumele donate in limita a 3000$ deci sunteti invitati sa accesati http://network.bestfriends.org/groups/romania_animal_rescue/default.aspx. Nu ezitati !!"


Best Friends Donation Match Challenge
Between November 9 and December 4, donations made to Romania Animal Rescue through the Best Friends network will be met with an equal donation by Best Friends. Just click this link to get you to the Best Friends Network. Then click the Donate button on the right-hand side of the page.


Eu recomand cu incredere sa intrati pe site-ul acestei organizatii si sa cititi detalii despre realizarile lor, sa va convingeti singuri de eforturile acestei echipe care FACE ceva, sterilizand la greu animale fara stapan:


P.S. [Vesti bune] Sterilizari gratuite la Cluj!! Si, cel mai important, sunt realizate de profesionisti!!
"Doamna Nancy Janes, presedintele organizatiei non-profit Romanian Animal Rescue, va trimite in luna aprilie 2010 patru medici (Dr. Olson, Dr. Rose, Dr. Aurelian Stefan si Dr. Petrisor) in Cluj-Napoca care vor dispune de fonduri suficiente pentru a steriliza/castra si a trata cateva sute de caini/pisici fara stapan.
Rugam acele persoane din Cluj-Napoca si din zonele invecinate, care ingrijesc sau cunosc astfel de animalute sau detin caini/pisici si nu au posibilitatea financiara de a le steriliza/castra sau trata, sa ne contacteze.
De asemenea aceste persoane se pot inscrie pentru sterilizare/castrare sau tratare si la clinica veterinara Biovet, situata pe strada Primaverii, fara numar (langa statia Petrom) (Orar: Luni - Sambata 9 - 21, Duminica 10 - 14) sau la cabinetul veterinar Veterinarius, situat pe strada Callatis numarul 3 (Orar: Luni - Vineri: 9 - 16), Cluj-Napoca."





luni, 9 noiembrie 2009

Ni se mai da voie sa traim in tara asta?

ea: tot pe base il votez
ea: dar nu0i stres
eu: ioi...cum pe base?
ea: d'apoi pe cine sa votez
ea: de antonescu nu am auzit f multe
ea: de geoana nu-mi place
ea: pe sorin ala e prost nu face nimica
eu: si mai bine pe basescu care a [...] ?
ea: da, aia am auzit
ea: dar
ea: oprescu in general
ea: e prea molau
ea: face acolo in bucale
ea: dar aici mai sus?
eu: eu ziceam de oprescu, asa, ca fapt divers...
eu: nu ca ar fi el bun
ea: inteleg
ea: dar nu stiu jur
ea: e greu sa alegi
eu: boc la fel, [...]
ea: serios?
eu: de fapt, cei de la pdl is toti o apa si-un pamant
ea: mnah aveam alta parere despre boc
ea: ce bine ca nu apartin nici unui partid
eu: atat iti zic, base si trupa nu dau 2 bani pe [...]
ea: da stiu
ea: sa stii ca m-ai pus putin pe ganduri
eu: mai gandeste-te, mai analizeaza, si vezi cum au actionat fiecare [...]
eu: ca banuiesc ca si asta conteaza...

ea: da, ai dreptate..pana sa vb cu tine
ea: ma gandeam k daca si asa nush prea multe despre ceilalti
ea: hai sa votez cu base in continuare pentru k pe el l-am mai votat
ea: dar gandindu-ma asa
ea: cum ai zis si tu...
ea: am sa mai cercetez
ea: ce si cum


Iar in spate, boc si trupa radeau si aplaudau! PENIBIL!? Asta e democratia LOR, nu a noastra!

Mai e ceva de comentat?

P.S. ridic doua degete: trebuie sa-mi schimb atitudinea, sa inchid ochii ca sa primesc dreptul de a trai in aceasta tara? :)


duminică, 8 noiembrie 2009

And so it began!

Asta e unul dintre candidatii la presedentie. Declara el ceva pe vremea cand era primar al capitalei si incepea macelul: [ATENTIE:Imagini socante, cei slabi de inima sa nu se uite]



Nu am ce comenta! Decat ca n-am stiut ca individul asta si-a permis sa declare asa ceva, sa dea astfel de asigurari (tinand cont ce a urmat). Un gunoi!



joi, 5 noiembrie 2009

Clujeni batuti in trafic reloaded!

Lasand la o parte 'incidentele' patite de mine si de prietenii mei pe parcursul convietuirii in caminul 7 din Observator (camera 10 :P), patanii la care cateodata a contribuit si doamna administratoare, MARIA, vreau sa va aduc la cunostinta (celor care nu stiu deja) o 'intamplare' nefericita petrecuta in Cluj Napoca si in care unul dintre 'protagonisti' este chiar dna Maria.



"Administratoarea unui cămin din Observator a fost agresată de bodyguardul din Obsession. Maria Petean şi soţul său vor să facă publică agresiunea cu ajutorul actelor care dovedesc că au fost bătuţi de Mircea Ciont, paznic al clubului clujean, în 26 octombrie. 'Soţul circula regulamentar pe banda I. În momentul în care a trecut pe banda II, Ciont Mircea a început să claxoneze în continuu, a tras maşina în paralel cu maşina noastră şi a început să înjure', povesteşte administratoarea Căminului VII." - Foaia Transilvania

[...] "paznicul le-a blocat ieşirea de pe stradă şi a sărit la bătaie" [...]

"Sotul nici nu a apucat bine sa coboare din masina cand Mircea Ciont (CJ-72-LOP) a sarit la bataie, il lovea cu o cruzime iesita din comun, strigand in gura mare ca ne omoara."
"Potrivit certificatului medico-legal, Petean David, barbatul de 56 de ani care sustine ca lunea trecuta a fost batut intr-o intersectie in urma unui incident in trafic de catre un bodyguard al clubului Obsession, a suferit o fractura de piramida nazala si a prezentat leziuni la nivelul corpului “care s-au putut produce prin lovire cu corp dur”, lucru care a necesitat intre 16 si 18 zile de ingrijire medicala.
Maria Petean, sotia acestuia, in varsta de 54 de ani, a necesitat ingrijiri medicale de 14-16 zile si a suferit o fisura la picior si un hematom. Femeia spune ca tot incidentul s-a petrecut foarte rapid." - citynews



Nu are sens sa comentez gradul de taranism si de nesimtire al individului. Am mai scris aici si aici despre astfel de incidente. Cert e ca e nevoie, ca mai tot timpul, pentru a-l pedepsi pe nenorocit, de martori cu cojones!!!
In mod normal i-as numi martori cu spirit civic, oameni normali care nu si-ar face decat datoria de cetateni care vor doar sa se simta in siguranta intr-un oras european. Desigur ca exista, stiu din proprie experienta, 'martori' care au asistat DOAR si apoi nu a mai auzit nimeni de ei, la un accident de circulatie cu fuga de la fata locului a faptasului si in care a fost implicata o biata batranica de vreo 80 de ani care a ajuns in spital. Nu de astfel de martori e nevoie in cazuri de genul. Ci de oameni responsabili, cu bun simt si respect pentru aproape, si de ce nu, chiar respect fata de sine.
Prin urmare, 'chiar si eu' fac apel, alaturi de dna Maria la "sprijinul martorilor care au văzut bătaia din 26 octombrie, la ora 18:00, pe strada Observatorului, în aproprierea sensului giratoriu cu Calea Turzii."
Sa nu lasam astfel de jeguri, gunoaie ale societatii, sa ne sperie, sa ne terorizeze, sa ne bage in spital. Oricare dintre noi putea sau poate deveni victima acestor jene bipede. Unii cunosc pe proprie piele cum e sa patesti asa ceva...sau mai rau!

Mai multe detalii:
http://www.citynews.ro/cluj/eveniment-29/update-familie-batuta-de-un-bodyguard-al-unui-club-clujean-63163/
http://www.ftr.ro/16-03-cluj-napoca-am-fost-agresati-fizic-cu-o-cruzime-iesita-din-comun-31589.php
http://www.clon.ro/stiri/cluj/articol/doi-clujeni-sustin-ca-au-fost-loviti-si-amenintati-cu-moartea-in-trafic-de-catre-un-bodyguard/cn/news-20091105-04175584

http://www.utcluj.ro/telefoane/lista_observator72.html


P.S. Faptul ca semnalizezi NU-TI DA PRIORITATE!!! Nu mai faceti oameni buni greseala ASTA! Semnalizarea e obligatorie, dar pur si simplu DOAR ii informeaza pe ceilalti participanti la trafic de intentiile voastre!!! ATAT!


miercuri, 4 noiembrie 2009

Prezentare Arsenal Park Orastie!

Nu vreau sa fac reclama acestei firme, nu asta e scopul acestui post. Ideea e ca nu pot sa-mi dau cu parerea despre calitatea serviciilor oferite de acest parc fara a le fi testat.
INSA, clipul e foarte bine facut. Parerea mea. Si activitatile par interesante (mai putin ATV, Jeep offroad, etc, fite,etc).
Nota 10 pentru prezentare! Sunt curios cat a costat. :D

.



Clipul in engleza, precum si altele realizate de acelasi Eduard Schneider : http://vimeo.com/7079390

P.S. Soldatii nu par romani de-ai nostri :))



luni, 2 noiembrie 2009

MIKA Rain from the The Boy Who Knew Too Much!

Watch and listen it 'between lines'!!!