Nu-mi plac jumătățile de măsura. "Acolo unde merge și-așa, nu merge". La fel ca în cazul Let's do it Romania, "Salvați pădurile virgine" din România se vrea o campanie națională de conștientizare, mai mult, a dezastrului în care ne scăldam, dezastru generat de mentalitățile auto-distrugătoare din românia. Da, autodistrugatoare, pentru ca atunci când îți bați joc de natura în care trăiești, mai devreme sau mai târziu, tu sau urmașii tai veți suporta ireversibilele consecințe ale propriilor fapte. Poa sa-l considerați clișeu, dar e demonstrat ca fără viata, muntele vine peste tine.
Revenind, nu pot sa nu remarc doza de ipocrizie din aceasta campanie. Nu dispariția pădurilor virgine din românia e problema principala, ci dispariția pădurilor. Că e fata mare sau nu, pădurea se taie abuziv, ilegal, fără pic de cap și fără gram de frica, de către oricine. Fie el patron, fie simplu proprietar de pădure, fie țigan, fie om cu apucături rele.
Dintre toți, proprietarii de păduri sunt parca cei mai iresponsabili. Extrapolând situația de la Marisel, poate și pe cea de la Baisoara sau pe cea de lângă noi, Cluj Napoca, pot zice ca jumătate din păduri (dacă nu și mai mult) au dispărut în 20 de ani de după revoluție. Da, bieții, sunt săraci, săracii noștri țărani. Si fura, ca doar ce scuza mai buna decât un stomac gol? Deprimant si trist.
Dar fals. Proprietarul de pădure din românia e o specie aparte. In general nu taie din pădurea lui. El e din zona și știe ce păduri nu sunt păzite, a căror proprietari sunt plecați demult. El are spate, el nu are nevoie de autorizatie pentru a taia. El e smecher. El, asemenea celui care a zis: "Pai pentru 50 mii nu ma dau jos din pat, frate." El nu concepe sa meargă în pădure fără sa taie copaci adevărați, trunchiuri frate, nu "cleombe" uscate. Iar în urma lui rămân ceea ce se poate vedea aproape în fiecare pădure din românia:
Pai asta e romanul sarac care nu are ce pune la copii pe masa???
In românia avem legi care sa protejeze pădurile. In românia proprietarul nu are voie sa taie din pădurea privata decât arborii marcați în prealabil. De cate ori se respecta legea?
Art. 63 (1) Arborii destinați taierii se inventariază si, după caz, in funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de catre personalul silvic imputernicit, in conformitate cu normele tehnice.
Art. 108 (1) Taierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau lastari din fondul forestier national si din vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infractiune silvica si se sanctioneaza dupa cum urmeaza: [...]
Desigur ca legislația actuala se poate îmbunătăți. Dar hai pana una alta sa respectam ce avem.
Ca dai un ban unui cerșetor nu înseamnă ca ești mai bun, asa cum semnând o petiție nu te face ecologist!
Dar, ca și concluzie, va indemn sa votați petiția, pentru ca: "Mai bine te rătăceşti într-o pădure virgină, decât fără pădure!" Iar puterea nu e, decât în mâinile noastre: Be the change you want to see in the world!
Na, alt cliseu!
Un reportaj foarte bine facut de catre cei de la "In Premiera" m-a facut sa scriu cateva randuri legate de acest aspect. Recomand :
http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/romania-jefuita-75.html
Totodqata, e de vazut, mai ales cei ultra mandri de orasul lor, si partea 2, cu Baia Mare si Cluj Napoca, alte realitati made in romania:
http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/pe-un-picior-de-iad-76.html
Extra: