Radu Termure

Radu Tarmure, un om de milioane...

[UPDATE: Incendiul din 24 octombrie 2012]


Radu Termure - omul care „vorbeste” cu animalele!!

„Fara sa fiu acuzat de clisee de limbaj, cainele este prietenul ideal, practic ceea ce nu putem gasi la oameni in viata de zi cu zi. Este dezinteresat, loial, are o capacitate uimitoare de-a ne ierta pentru tot ceea ce am facut si facem rau - exemplarului in cauza sau intregii specii pe care o reprezinta. Pe pamant si in societate, aceste animale sunt asemenea ingerilor. Pentru ca sunt minunatii ale Creatiei, simt, cred si stiu ca ele au suflet. Cu siguranta, ele vor avea bucuria vietii vesnice”.


Radu Termure, presedintele Federatiei Romane pentru Protectia si Controlul Animalelor este catalogat in general drept un ciudat. Cum pot gandi altfel oamenii, cand aud despre el ca si-a cheltuit aproape toti banii pe care i-a castigat pana acum (si nu putini) pentru pentru salvarea miilor de caini maltratati ori abandonati care agonizeaza sau hoinaresc pe strazi? Castiga - mai bine zis castiga, fiindca nici el n-a fost ocolit de criza economica - bani grei, ca asociat la o firma care se ocupa de vanzarea si service-ul caselor de marcat si a cantarelor. Locuieste intr-o garsoniera si singurul lux pe care si l-a putut permite a fost un jeep cu care se deplaseaza, instantaneu, atunci cand e sesizat, la diferite evenimente in care sunt implicate animale.


Tin minte, iarna trecuta ne-a luat in masina lui si, printr-o zapada inalta de peste un metru, ne-a transportat pe varful unui munte din zona Baisorii. Acolo fusese depus cadavrul unui cal pentru a servi drept momeala pentru ursi. Animalul fusese impuscat cu sange rece, in centrul localitatii, de fata cu martori, de catre insusi seful de post al comunei, pentru ca patrupedul isi fracturase un picior si nu mai putea trage la caruta. Iar padurarul, impreuna cu un satean il transportasera cu un tractor sus, in munte, la cota 1.600 de metri.


La vanatoarea ce urma sa se desfasoare curand erau asteptati si niste „bastani” de la Cluj, care sperau sa impuste ursul gigantic despre care se spunea ca bantuie prin zona. De pe varful muntelui, Termure a alarmat toate autoritatile, inclusiv pe cele de la Bucuresti, insa pana la urma toata tarasenia s-a musamalizat si nu a fost nimeni tras la raspundere. Ba mai mult, in emisiunea televizata care a urmat, a fost facut cu ou si cu otet chiar de catre unul dintre cei care aveau obligatia sa faca lumina in acest caz, un reprezentant turmentat al Directiei Sanitar-Veterinare.


„Am fost victima traficantilor de animale…”

Imbarcati in jeep-ul lui Termure - al carui interior miroase teribil a caini, pentru ca posesorul sau ii culege din toate locurile unde animalele se afla in dificultate - si pornim impreuna spre Valea Fanatelor, unde acesta a inchiriat fostele grajduri ale unei foste ferme de animale, amenajand adaposturi pentru 400 de caini fara stapan. Vreau sa vad ce s-a mai intamplat acolo de la ultima mea descindere, petrecuta in urma cu un an. Inainte de a porni, Termure imi spune ca, de obicei, in fiecare dimineata la ora 7.30 ii imbarca in jeep pe cei trei colaboratori ai sai, Ghita, Remus si Tereza, insa astazi, ca sa ne poata transporta pe noi, i-a trimis ceva mai devreme la ferma cu un alt vehicul.


Ca sa ajungem la destinatie, trebuie sa parcurgem strada Oasului si sa urcam Dealul Fanatelor. Pe tot traseul, cainii localnicilor alearga dupa autoturismul de teren, fiecare in perimetrul gospodariei unde sunt „arondati”, latrand si dand din cozi de bucurie. „Sunt prietenii mei, vin sa ma salute, pentru ca intotdeauna le dau cate ceva bun de mancare”, ma lamureste Termure. In timp ce conduce, evitand cu indemanare gropile, imi spune de ce are un numar atat de mare de caini la ferma: „In anul 2008 am donat in Germania, unor iubitori de animale, 120 de caini si 20 de pisici. Insa cei carora le-am oferit animalele nu mi-au mai dat nici o informatie despre soarta ulterioara a acestora si nici despre identitatea stapanilor, asa cum convenisem initial, dar fara sa specific in contract acest lucru.

Atunci m-am temut cumplit ca nu cumva animalele sa fi ajuns in laboratoarele de testat medicamente sau in atelierele de marochinarie. Acei domni au preluat de la mine caini socializati, sterilizati, castrati, deparazitati si vaccinati, iar pentru fiecare patruped am cheltuit din banii proprii cate 2-300 de euro. Ca sa aflu apoi, cu stupoare, ca nemtii au dat animalele „gratis”, adica adaugand costul tratamentelor facute de mine si castigand astfel sume importante. Asa ca, incepand cu 2008, am refuzat sa mai dau animale spre adoptie, in strainatate si am vrut sa schimb conditiile de colaborare, pentru ca sa stiu exact soarta fiecarui animal ce pleaca din tara.

Dar persoane din anturajul nostru (iubitori de animale ocazionali, care nu au avut taria sa se implice in urma cu patru ani in proiectul adapostului pentru caini) mi-au deturnat colaborarile, orientandu-i pe straini catre adaposturile publice, unde, din nefericire, nu se pune problema destinatiei si soartei animalelor”. Adauga ca, dupa acest esec, nici in Romania n-a mai putut sa dea spre infiere caini, decat cu rare exceptii, pentru ca putini conationali de-ai nostri isi mai doresc un animal de companie care sa fie, in acelasi timp si un membru al familiei. Cei mai multi il doresc pentru a-l exploata si a-l tine in conditii dificile, pentru ca sa fie „rau” si sa le pazeasca proprietatile.


Fiecare „locatar”, cu istoria lui trista

Ne apropiem vertiginos de ferma si vedem cum un barbat aflat in curtea unei gospodarii de pe traseu ridica pumnul catre Tarmure, amenintandu-l. Acesta ma lamureste imediat: „Omul acesta e inamicul meu principal din zona, Badanut Lingurar, un feroce ucigas de animale si chiar si de oameni. In urma cu cativa ani a omorat o femeie, calcand-o in mod intentionat cu caruta, dar a scapat de puscarie pentru ca nu suporta detentia. Recent a varat cutitul in cumnatul sau, dar nimeni n-a luat vreo masura. Cat despre caii pe care-i ucide in bataie, ce sa mai spun? L-am reclamat de nenumarate ori la politie - dar de fiecare data a scapat basma curata. Trebuie sa am grija cu el, fiindca m-a amenintat in cateva randuri cu moartea”.



Observ, pe podeaua jeep-ului, un lant gros. Observand nelamurirea mea din priviri, Tarmure imi raspunde: „De lantul asta era legat cainele pe care mi l-a adus un cetatean. Mi-a spus despre el ca e nesupus si-i creeaza mari probleme. Am inteles imediat ca nesupunerea lui provenea din modul in care era tratat: legat de un lant care cantareste kilograme bune, cu o zgarda de sarma care-l ranea, cum sa fie bietul caine cuminte? Asa ca l-am luat in adapost si l-am tratat cu multa grija, iar dupa o saptamana in care a atacat pe toata lumea - indiferent ca era om sau animal - a devenit, practic, un alt caine: afectuos, ascultator, vesel”.


Ajungem in sfarsit la adaposturile din Valea Fanatelor si coboram din jeep. Intram in primul din cele trei adaposturi. Ii intalnim pe Ghita si Remus, ajutoarele lui Tarmure, care curata adapostul. Efectul intrarii noastre e urias, in randul „locatarilor”: toti cei o suta de caini incep, fiecare in felul sau, sa se manifeste.


Latraturile lor aproape ca ne asurzesc. Fiecare animal se bucura, in felul sau, de venirea celui care i-a schimbat destinul. Termure se opreste la fiecare tarc, avand o marime de 10-15 metri patrati, in care sunt gazduiti doi pana la maxim trei caini. Acestia se gudura, cersesc practic afectiune, asemeni unor copii - iar Radu ii mangaie pe toti pret de cateva secunde. Imi face istoricul catorva mai deosebiti. Intra intr-o cusca si mangaie un ciobanesc german.


Mi-l arata: „L-am gasit abandonat in plin centrul Clujului, in parcarea din spatele catedralei Sf. Mihail. Era cu pneumonie si se afla in pragul mortii. E batran si probabil ca stapanii il abandonasera. Sarea la tot ce „misca” in jurul sau. Am primit un telefon de la niste oameni cu suflet si m-am deplasat urgent acolo. Dupa care, cu mare greutate, l-am adus aici”.
Alte zeci de animale isi asteapta portia de mangaiere si Termure nu le dezamageste, intra in custi si imparte imbratisari fiecaruia.


„Minunatii ale Creatiei…”



Iesim din uriasul adapost si facem cativa pasi afara, prin zapada. Intram apoi in cel de-al doilea. Ajunsi inauntru, gazda ma invita intr-o incapere minuscula, bine incalzita, in care se afla trei caini bolnavi si un altul, sanatos, impreuna cu cei sapte pui ai sai. Tereza este cea care le da, fiecarui pui in parte, cu pipeta, iaurt. Explica Termure: „Puii sunt in tratament, fiindca erau pe moarte cand i-am adus din zona Nokia, din comuna Jucu. Acum ii hranesc suplimentar cu iaurt pentru ca laptele de la mama nu e suficient. Pana intr-o saptamana, cand vor putea manca si singuri, trebuie sa le dau acest supliment”.



O intreb pe Tereza care-i rolul sau in acest angrenaj. Imi raspunde: ”De patru ani il tot ajut pe domnul Tarmure. Aveam si eu douazeci si trei de caini si vreo cincisprezece pisici. Locuiesc in zona intreprinderii „Clujana”, pe unde s-au perindat tot felul de firme, dar, cand au plecat si-au abandonat cainii acolo. Am tot avut probleme cu vecinii din cauza lor, ma amenintau cu politia, pana cand a venit domnul Termure si i-a adus pe toti in Valea Fanatelor. De atunci vin si eu aici, sa ajut”. Mergem mai departe prin adapost si remarc, in randul cainilor, aceeasi agitatie si bucurie.



Intr-un colt vad un splendid ciobanesc german, care ar face oricand cinste unei expozitii canine. Termure imi povesteste, pe scurt si istoria acestuia: ”Acest caine a ajuns aici dupa ce am fost sunat de mai multi cetateni din comuna Floresti. Oamenii l-au tinut cat au putut, dar cand n-au mai fost in stare sa-l intretina, au apelat la mine”. Apoi imi arata o catelusa chihuahua minuscula, care se agita si ea, alaturi de alti doi catei: ”Micutul acesta era prieten nedespartit tot cu un ciobanesc german. I-am adus impreuna dupa ce fusesera abandonati la un cabinet veterinar. Eu i-am despartit deocamdata pe cei doi fiindca chihuahua, data fiind statura sa minuscula imi tot evada din tarc, asa ca am pus-o alaturi de niste caini mai apropiati de talia ei. Ciobanescul a suferit enorm dupa despartire: urla, adulmeca peste tot si era limpede ca-i lipseste catelusa. Intentionez sa ingustez ochii plasei unde se afla cainele cel mare si apoi sa-i pun din nou impreuna pe cei doi”.



Imi mai arata doi „metisi”, Blakie si Miki: „Astia doi aveau groapa sapata in gradina de catre oamenii proprietaresei unui imobil, care dupa ce vanduse tot, se pregatea sa plece. Desigur, nu inainte de a da ordin sa fie omorati cei doi caini. I-am salvat in ultima clipa si i-am adus aici, eventual sa le gasesc si niste stapani”. Ii priveste cu dragoste si apoi adauga: „Fapturile acestea sunt niste minunatii ale Creatiei si, daca as avea adaposturi de un alt nivel, ar putea fi puse cu adevarat in valoare...”.



„O solicitare continua si la limita, pe toate planurile…”



Urcam in masina. Timpul a trecut si ne pregatim sa ne-ntoarcem in oras. Tarmure continua sa se confeseze, in timp ce face manevrele de pornire a jeep-ului: „Sunt uneori zile consecutive cand gasesc pui aruncati peste gardul firmei mele, in pungi atarnand de gard sau legati cu lanturi de poarta propriu-zisa. Daca ar fi sa-mi contabilizez donatiile si sponsorizarile pe care le-am primit de cand ma ocup de animale, suma lor echivaleaza cu cheltuielile pe care le fac intr-o luna cu ele. Acum, cand vorbim, in contextul economic actual pot sa-ti spun ca mi-am pus la bataie ultimele resurse financiare. Ce va fi in viitor, nu stiu. Incerc sa gasesc noi colaboratori din strainatate, mai cinstiti si mai transparenti in activitatea lor, pentru a putea relua actiunile intrerupte in anul 2008. Cainele este prietenul ideal, practic ceea ce nu putem gasi in viata de zi cu zi in randul oamenilor. Este dezinteresat, loial, are o capacitate uimitoare de-a ierta tot ceea ce am facut si facem rau exemplarului in cauza sau intregii specii pe care o reprezinta”.


In ceea ce priveste legislatia actuala, Termure afirma ca este extrem de sumara, pe alocuri contradictorie. Singura posibilitate de a aparea efecte benefice in cazul protectiei animalelor ar fi doar daca s-ar infiinta o institutie existenta in toate tarile civilizate, mai putin la noi: politia animalelor. In privinta interventiei statului in domeniu crede ca autoritatile care au competente si atributii nu raspund la solicitarile cetatenilor si O.N.G.-urilor care sesizeaza cazuri de abuzuri impotriva animalelor - sau atunci cand o fac dau dovada de o toleranta complice fata de autorii lor.



Concluzioneaza, plin de tristete: „De aceea, oameni ca mine isi sacrifica existenta, cu tot ce inseamna aceasta, acceptand sa fie izolati, uitati de prieteni si considerati niste ciudatenii ale naturii. Incercand, cu disperare, sa aduca o mica reparatie raului enorm pe care omul il face animalelor”. Imi spune ca in urma cu cinci zile a reusit sa cumpere trei tone de alimente uscate, granule, care practic vor fi in stare sa-i scoata pe prietenii lui din iarna. „Pentru noi, iarna aceasta a fost extrem de costisitoare si astept cu nerabdare venirea primaverii, cand si cainii nu mai consuma atat de mult”, mai spune el.


La un moment dat, observ ca Termure nu se simte prea bine. Acesta deschide repede bordul, de unde scoate doua cutii de medicamente si apoi inghite cateva pilule. Imi explica: „Am probleme cu tensiunea arteriala, din cauza stresului care implica aceasta activitate. De ani de zile n-am avut concediu, zile libere sau sarbatori - intr-un cuvant traiesc intr-o solicitare continua si la limita, pe toate planurile, care-mi afecteaza serios sanatatea”.


Prietenul animalelor de mic copil



Coboram Dealul Fanatelor, indreptandu-ne spre oras. In mers, imi spune ca recent, in urma cu cateva zile, a gasit pe strada Oasului cadavrul unei caprioare, a carei piele fusese jupuita. A anuntat autoritatile, dar a fost privit, ca-ntotdeauna, cu aceeasi suspiciune. Spune ca stie exact cine sunt braconierii, dar asteapta sa-i surprinda asupra faptului, pentru ca respectivii vaneaza noaptea, la lumina reflectoarelor, de pe masinile de teren. „Bietele animale, cand intra in raza fasciculului de lumina paralizeaza brusc si sunt, practic, o prada usoara pentru braconieri”, adauga el.



Ajungem pe strada Byron, unde-l asteapta o pensionara, Ana Maftei, insotita de trei caini. Aceasta, numai in ultimul an i-a adus la adapost peste 20 de caini. E ingrijorata de soarta dulailor pe care-i ocroteste, dar Tarmure o calmeaza spunandu-i ca o sa-i preia curand si pe acestia. Intr-un moment cand insotitorul nostru se retrage putin ca sa hraneasca patrupezii, Ana se apropie de mine si-mi spune, in soapta, parca temandu-se sa nu fie auzita: „As vrea sa fie toata lumea ca domnul Tarmure si sa aiba grija de animale, asa cum o face el”.



Ajungem in cartierul Iris si indraznesc sa-l mai rog pe Tarmure un lucru: vreau s-o cunosc pe cea care i-a dat viata. Se conformeaza, nu inainte de a-i da insa un telefon, ca sa o anunte ca venim. Iata-ne in cinci minute la locuinta mamei sale, situata in cartierul Gheorgheni. Aceasta, miscandu-se greoi dupa o serie de probleme de sanatate, ne primeste bucuroasa. O insoteste catelusa Lesica, fericita la randul ei ca are oaspeti.



Ne pofteste in sufragerie si dupa ce ne serveste cu un ceai, incepe sa-mi vorbeasca despre fiul ei: „De mic, Radu aducea in casa toate animalele pe care le gasea in strada: pisici, caini, porumbei. Si acum, de cand a crescut, in loc sa se-nsoare, tot ce castiga pune la caini. Eu am fost operata anul trecut cu colecistul, trebuie sa tin regim, pentru ca la 75 de ani impliniti, toate bolile au navalit peste mine. Desi Radu sta la doua-trei strazi distanta de mine, nu-l vad cu saptamanile, pentru ca programul lui se termina noaptea tarziu si incepe dimineata devreme. Mi-ar fi placut sa am nepotei, dar ce sa fac, asta mi-e soarta… Doar Lesica imi mai tine de urat si chiar si cand am probleme de respiratie, in somn, ma trezeste ca sa-mi atraga atentia asupra acestui lucru. Ce mai, practic vegheaza asupra somnului meu”.


Discutia noastra se incheie precipitat, pentru ca Tarmure primeste doua telefoane despre situatii dificile in care se afla niste animale. Trebuie sa fuga urgent in cartierul Manastur, unde un caine - abandonat de stapanii care s-au mutat din locuinta - haladuie complet derutat in fata blocului, asa ca trebuie sa-l „cazeze” la adapost. Cealalta actiune e tocmai la Capus, unde un alt caine se hraneste din starvurile de la marginea localitatii si satenii il roaga sa-l duca de acolo.


Se conformeaza, usor garbovit de responsabilitatile sale si abia acum ii remarc ochii incercanati de oboseala. Inainte de-a ne desparti, imi strange mana si-mi spune doar atat: „In fiecare zi ma rog la bunul Dumnezeu sa ma ajute sa-mi duc pana la capat misiunea pe care mi-am asumat-o, fiindca, daca patesc ceva, nu stiu ce-o sa se intample cu cei peste patru sute de prieteni ai mei”.


Curcan salvat de la moarte dintr-o carciuma

Fostul viceprimar al comunei Floresti, Victor Pop, ne-a relatat o intamplare al carei protagonist a fost Radu Termure: „In urma cu vreo trei ani, domnul Termure a salvat de la moarte un curcan, care era pe post de minge de fotbal, intr-o carciuma. Proprietarul, de ciuda ca n-a reusit sa-l vanda, s-a imbatat si era cat pe ce sa-l omoare. Termure a aflat de intamplare si a cumparat pe loc, de la acesta, pasarea. Parintele Visarion de la manastirea Floresti, bun cunoscut de-al domnului Tarmure, m-a sunat si m-a intrebat daca accept sa intretin, pana la moarte, o curca maltratata. Am fost de acord si am ingrijit-o pana de curand, cand a murit de batranete, la mine in gospodarie”.


Sorin Grecu

Imaginile vorbesc de la sine (the movie speaks from itself)

Reportaj Radu Termure from ... on Vimeo.

[Later Update martie 2009]: Cei 10.000 $ nu au ajuns nici in zi de azi la dl Termure. Nici geamurile termopane cu care se lauda acea doamna in reportaj !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!



video Povestiri altfel...