SOC : Nu mai vin minerii!

IMPORTANT E CA NU AM PIERDUT SAREA SI POSTA, SI CA NU MAI VIN MINERII !!!

Jegul de base loveste intr-unul din singurele, daca nu singurul, domeniu din Romania care inca mergea si aducea profit cacalau statului: IT-ul.
Restul masurilor le stiti si va afecteaza, daca nu direct, indirect prin parinti, bunici, prieteni, etc. Sau copii, pentru mamele care se plang ca statul, reprezentat prin base, nu mai vrea sa le creasca 2 ani de zile copilul (dar asta e o alta discutie, ampla si cu scantei, pe care, poate, o voi aborda altadata).
Mai sunt inca persoane care nu s-au convins ca in Romania, mai ales cea post electorala, nu exista guvern, nu exista ministri, nu exista partide de guvernare, nu exista nimic, exista doar bASESCU!

Pentru ei, si ai lui, nu am decat cuvinte de lauda: sa vi-l footeti!

[Latest Update ] Se pare ca totusi m-am inselat..pana la urma vin minerii :((
"Sindicatele asteapta miercuri peste 60.000 de oameni, inclusiv 1.500 de mineri, la mitingul din Piata Victoriei " !!!

Cititi, e interesant si argumentat, pentru cei care nu stiau:

Varujan Pambuccian despre impozitarea in IT :

"În urmă cu zece ani, în campania electorală din anul 2000, le propuneam celor dispuşi să mă voteze un proiect de care m-am ţinut cu încăpăţânare în ultimii 12 ani. Este un proiect care a dat rezultate clare, măsurabile în primul rând în bani dar şi în destinul unui număr mare de oameni. Nu m-am lăudat niciodată cu nimic din tot ceea ce am făcut, am făcut lucrurile acestea cu ajutorul lor, de multe ori cu mintea şi gândurile lor aşa cum se cuvine să fie lucrurile făcute în interiorul unei bresle. În care sunt şi bune şi rele dar în care ceea ce se poate cântări şi măsura arată de zece ani încoace din ce în ce mai bine. Pe lângă proiectul legislativ pe care l-am propus atunci şi care a devenit an după an realitate mai mult sau mai puţin apropiată, uneori ciuntită de mai marii momentului, dar realitate, spuneam atunci, în campania din 2000 că voi face un lucru pe care nimeni nu l-a crezut în acel moment posibil. Îmi amintesc că Mike Popa îmi spunea: Varujane, nu mai zi prostii de-astea că râde lumea de tine. Spune lucrurile celelalte, ăsta este un lucru imposibil de făcut. Dar uite că l-am făcut. Lucrul cu pricina era scăderea impozitului pe salariile programatorilor la 8%. Ideea şi socoteala asta cu 8% venise într-o discuţie la ANIS cu Vlad Ţepelea şi Florin Talpeş, socotită şi vorbită mai târziu cu Dan Bedros şi Radu Georgescu şi susţinută cu entuziasmul molipsitor al lui Mihai Bătrâneanu. Am avut noroc. În ziua investiturii ca Prim Ministru, în locul micii chestii protocolare care se spune cu ocazii de-astea i-am pomenit-o lui Adrian Năstase care a zis imediat da şi mi-a propus chiar un mic setup pentru a-mi asigura proprietatea intelectuală. Am pomenit de chestia cu pricina în discursul ţinut cu ocazia investiturii iar în răspunsul său, Primul Ministru a pomenit-o la rândul său şi i-a cerut lui Mihai Tănasescu să facă studiul de impact şi lui Dan Nica să se ocupe de detaliile de implementare. Ambii miştri au răspuns impecabil şi după o lună eram, împreună cu toate asociaţiile din industrie (multe, că doar suntem în România) la ultima discuţie, cea care stabilea forma finală a legii. Discuţia era purtată cu o doamnă din Ministerul de Finanţe. După o oră de tânguieli despre dificultăţile pe care le ridica în implementarea efectivă, oră în care credeam din ce în ce mai mult că ne îndepărtăm indefinit de realizarea ei, doamna de la finanţe s-a oprit şi m-a întrebat exasperată: “Domnule deputat, e clar că ideea asta aduce bani mulţi la buget, dar e foarte greu de implementat aşa. Aveţi ceva împotrivă dacă o facem cu impozitare zero? Că, după simulările noastre, statul ia şi mai mulţi bani şi ne e şi nouă mai uşor…” S-a lăsat o tăcere adâncă. Doar în stânga mea, Florin scria în continuu ceva pe laptop, nu l-am întrebat niciodată ce. Chiar dacă muream să ştiu ce tot scie Florin, privirile tuturor colegilor din sală m-au făcut să realizez că e mai bine să o las naibii de curiozitate şi să spun un “păi nu” care s-a auzit, cred, ca naiba dar ce mai conta?

Din acea zi, industria a crescut constant. Programatorii n-au mai părăsit ţara precum migratorii (în 2000 plecaseră 2000). De la modelul de outsourcing am trecut uşor-uşor la cel de fabrică de soft şi acum urma să facem trecerea către cel de centru de R&D. Şi eu cred că vom face şi asta. Povestea de mai sus am spus-o acum pentru prima oară pentru că e bine ca numele celor care au făcut, fiecare din locul său, ceva pentru ca minunea să se întâmple, să nu fie uitate. După aderarea la UE, ea a fost atacată constant fiind considerată ba subvenţie, ba ajutor de stat, numai că, ghinion pentru europeni şi pupincuriştii lor româneşti, am reuşit de fiecare dată să demontez cu calm şi cu argumente logice retorica lor. M-am întrebat de ce o făceau şi am înţeles că într-un model de stat social ca cel spre care ne îndreptăm în zbor, ideea de investiţie nu există. Există, în schimb, ideea de “dă şi mie”. Ultma dicuţie, purtată acum doi ani a tranşat totul, speram eu definitiv. Le-am spus atunci că taxarea persoanelor este un atribut suveran al unui stat membru şi că atât timp cât în tratatul uniunii nu există nimic despre asta şi atât timp cât suntem un stat suveran şi nu un teritoriu, e bine să ne mai lase naibii în pace cu ideile lor. Numai că atunci când eşti vai de steaua ta şi stai la banii şi la mâna altora, e greu să îţi afirmi suveranitatea. În situaţia asta suntem acum. Ceea ce încerc acum, cu aceeaşi prieteni din industrie la care s-au adăugat între timp şi alţii este să îi conving pe Preşedintele României şi pe guvernanţi că măsura despre care vorbim nu este o subvenţie ci o investiţie. Şi nu una de texte ci de bani. Adică este o măsură bună de contracarare a efectelor crizei.

Argumentele mele pentru menţinerea ei ca măsură de combatere a efectelor crizei economice şi de multiplicare a banilor din buget sunt următoarele:

1. Vorbim de o investiţie foarte rentabilă şi nu de o subvenţie.

Din toate datele stânsse de la companiile care o aplică rezultă că pentru fiecare leu pe care statul nu îl ia din salariul unui programator, statul câştigă din dările către bugetul de asigurări sociale şi din impozitul pe profit între 6 şi 15 lei. Cred că nu există nici un fond de investiţii pe lumea asta cu un asemenea randament. Ca să pricepem o dată ce înseamnă o subvenţie, voi considera chiar exemplul dat de către Preşedintele României cu agricultura unde pentru fiecare 3000 de lei cheltuiţi de către stat (adică bani din taxele şi impozitele noastre) statul primeşte înapoi 45 de lei. Şi vă întreb: dacă aţi vorbi despre banii pe care îi aveţi în buzunar şi ar fi să îi puneţi într-un fond pentru a lua ceva de pe urma lor, i-aţi pune în fondul care vă transformă un leu în şase lei sau în cel care vă transformă trei mii de lei în patru zeci şi cinci? Este măsura acesta o risipă în vremuri de criză sau o măsură de combatere a ei?

Desigur, cineva ar putea spune că industria există deja şi că a venit mometul să luăm şi mai mult de pe urma ei. Adică şapte lei în loc de şase. Numai că socoteala asta, nu ţine şi iată de ce:

2. Vorbim de o măsură care a stabilizat forţa de muncă şi a adus investiţii mari în România

Când poţi câştiga mai mult şi trăi mai bine, când eşti tânăr şi ai mobilitate mare, mergi în locul în care lucrul acesta este posibil. Indiferent de textele pe care fraza anterioară le poate stârni, realitatea îmi dă dreptate. Chiar şi cu măsura aceasta în vigoare, o zonă din vârful piramidei profesionale continuă să alimenteze migraţia. E drept, vorbim de mult mai puţine persoane. Dacă în anul 2000 în jur de 70% dintr-o promoţie se angajau, stăteau puţin până îşi făceau un nume cât de cât şi plecau, sau plecau direct după absolvire, acum rata de migraţie este de circa 4%. Plecarea lor din industrie sau din ţară poate să se reia însă foarte repede după dispariţia măsurii despre care vorbesc. În primul rând pentru că mult din capitalul autohton sau străin va pleca. Nu este o ipoteză, ştiu lucrul acesta de la sursă. Deja, anunţarea ei a îngheţat planificarea câtorva investiţii care urmau să înceapă în toamna aceasta, suma pe care sunt sigur că o pierdem, pentru că deja am fost anunţat de cele câteva companii care urmau să facă investiţiile respective fiind de circa 60 milioane de Euro. În acelaşi timp, companii româneşti si străine îşi pregătesc planuri de relocare în alte părţi ale lumii. E timpul să pricepem naibii o dată că pentru un investitor există un singur lucru interesant: profitul. Acestor companii nu le poţi cere, chiar dacă patronul este român, să piardă bani de dragul nimănui. Şi e bine şi normal aşa. Pentru că dacă ai minţile în cap şi ştii să îi ţii la tine în ţară, iei şi tu ca stat ceva de pe urma muncii lor şi ai cu ce să plăteşti salarii şi pensii. Şi dacă nu, nu.

Ca să înţelegem foarte bine de ce este atât de important să menţinem lucrurile aşa cum sunt acum, este suficient să spun că în preţul unui produs software cheltuielile cu forţa de muncă sunt determinante. Dacă am creşte salariile, ar fi mai greu să vindem produsul muncii respective. Dacă salariile sunt mai mici decât oferta din pieţele mai mult sau mai puţin apropiate, forţa de muncă migrază. Măsura aceasta ţine industria de software într-un echilibru corect. Şi tot ca să înţelegem foarte bine despre ce vorbim, e bine să ştim că după ce au fost puse în aplicare ideile lui Pogea, o parte din firmele româneşti şi-au mutat rezidenţa fiscală prin alte părţi. Unele chiar prin ţări vecine şi prietene cum ar fi Bulgaria şi Ungaria. Şi locul din România, în care au forţa de muncă s-a transformat în punct de lucru, iar impozitele şi taxele firmelor cu pricina (devenite azi investitori străini) contribuie acum la plata pensillor şi salariilor bugetarilor din respectivele ţări vecine şi prietene. Mişto, nu? Că, în definitiv, până la Ruse faci cam cât fac eu din Dristor până în zona de Nord a oraşului.

În plus:

3. Însemnăm şi noi în lumea asta mai mult decât cerşetori, câini vagabonzi, asfalt solubil şi borduri sfărămicioase

Un om absolut minunat, fostul preşedinte al lui Intel, Craig Barrett, a fost atât de impresionat de existenţa unei asemenea măsuri, unice în lume, încât nu a pierdut nici o ocazie, în prezenţele sale în conferinţe internaţionale, în care să nu vorbească despre România şi despre ce dinamică extraordinară are industria de software acolo, datorită acestei măsuri. Omul ăsta, a adus mai multă investiţie în IT în România decât toate guvernele care s-au succedat în ultimuu zece ani.

În forţa asta de muncă pe care o avem, am investit generaţie după generaţie de când inginerul Toma construia în 1957 primul calculator proiectat şi realizat în România, iar profesorul Moisil, cu o viziune excepţională, punea bazele unei şcoli solide care a funcţionat impecabil până în ziua de azi. Contrar unor păreri bazate probabil pe asimilarea celor din industrie cu scriitorii de pagini de web sau cu cei care predau progrămele didactice în Pascal, chiar şi pentru a fi muncitor în fabrica de soft ai nevoie de multă ştiinţă de carte. Pentru cineva din afara industriei, un angajat la Ubisoft poate să fie considerat un soi de guguştiuc care în câteva luni învaţă să programeze şi s-a scos. Pentru cine ştie despre ce este vorba, scrierea unui joc este una dintre cele mai complexe activităţi intelectuale. Nu vreau să intru aici în polemică şi de-aia rezum totul la a spune că e nevoie de multă ştiinţă de catr, din multe domenii pentru a face performanţă. Şi asta costă. De-aia nu prea pricep eu de ce FMI nu cere ridicarea acestei măsuri, dar o cere Uniunea Europeană. Oare pentru că acolo deficitul de programatori e de aproape 500 mii?

Oricum, dacă măsura se va lua, firmele îşi vor restânge activitatea şi programatorii vor pleca, prostul de Varujan care o să rămână probabil pe-aici să stingă lumina le recomandă fraţilor lui să ia calea Nordului American sau a Asiei. Că acolo n-am auzit ca vreun ministru (a se citi comisar) să fi spus vreodată că salariile celor din domeniul pe care îl păstoreşte sunt prea mari…

[Continuare]

Pentru că am impresia că nu a fost suficient de clar postul anterior, am să prezint o variantă extrem de simplificată a socotelilor care clarifică problema despre care vorbim. Este o variantă în care nu ţin cont de un efect se propagare atât în ceea ce priveşte câştigurile statului (mai mari cu circa 20%) pe o simulare ceva mai precisă dar foarte complicată cât şi în ceea ce priveşte restângerea de activitate a industriei prin relocări şi opriri de investiţii (care ar avea şi ea un efect negativ de circa 35%). Ceea ce prezint aici este o socoteală simplă de tot bazată pe un fenomen migraţionist mai mic decât cel din perioada 1995-2000 şi în care singura influenţă a muncii programatorilor scutiţi de la plata impozitului pe salariu o are la nivelul contributiilor sociale şi a celor directe ale companiilor la care lucrează la bugetul de stat.

În acest moment, numărul celor care beneficiază de măsura despre care vorbim este de 16.000. Salariul mediu net al unui programator este de circa 1000 Euro. În acest moment la un factor mediu de multiplicare de 13 (descris în postul anterior şi determinat pe baza datelor interne furnizate de un număr mare de companii în zilele acestea) un programator aduce anual la bugetul de stat consolidat 28.200 Euro. Dacă i s-ar lua şi impozitul de 16%, ar aduce 30.120 Euro, rezultând un plus de 30 milioane de Euro. Apropo, nu vi se pare suficient faptul că 16.000 de oameni îngraşă anual din munca lor statul cu 450 de milioane de Euro? Pe care statul îi cheltuie cu voioşie pentru salariile bugetarilor, pensii, şpăgi pentru politicieni şi funcţionari, asfalt solubil, borduri sfărămicioase şi multe altele de felul ăsta. Şi nu am făcut socoteala decât pentru bugetul central consolidat. Că la ea se mai adaugă şi cele locale.

Socoteala de mai jos o fac pentru cei care nu înţeleg de ce insist atât pentru menţinerea acestui sistem de taxare. În treacăt fie spus, dacă un căcănar ar avea un factor de multiplicare de minimum 5 şi ar fi o cerere uriaşă de căcănari în lume, aş lua fără nici o ezitare o decizie similară în cazul lor. În asemenea decizii nu contează deloc nici cât de frumos, nici cât de deştept e omul ci câţi bani scoţi de pe urma lui faţă de câţi bani investeşti în el. Dacă am fi gândit aşa în toate domeniile nu am mai fi ajuns în halul în care suntem acum. Din păcate, am gândit în termeni de frumos, haios, deştept, important şi săracu’ de el.

Hai să vedem cum arată toată povestea asta. Astăzi de pe urma muncii a 16.000 de programatori, statul încasează 450 de milioane de Euro anual, bani care reprezintă salariul anual brut a 83.500 de bugetari sau pensia anuală a 235.000 de oameni. Sigur, dacă nu am trăi într-o societate liberă ci într-un lagăr de muncă, impunerea salarială a programatorilor ar duce la un număr şi mai mare de salarii bugetare sau pensii plătite din munca lor. Numai că nu suntem într-un lagăr de muncă. Plecarea din ţară (de jure sau de facto cum observa foarte inteligent cineva în comentarii), de bună voie sau datorită schimbării politicilor firmelor din domeniu este şi ea bine cunoscută din perioada 1995-2000. Fără a ţine cont de triplarea cererii de programatori în lume şi considerând o scădere a ritmului de plecare de la 2000/an (cât era în anul 2000) la 1600/an (cel puţin în primul an de după aplicarea impozitării), fără a lua în considerare efectul de multiplicare observat în perioada (1995-200) când un plogramator plecat trăgea după el câţiva foşti colegi rămaşi încă în ţară, considerând deci un aflux constant 1600/an, iată care ar fi pierderile:

17.5 milioane Euro (adică 3.200 de locuri de muncă bugetare sau pensia a 9.100 de pensionari) în primul an

65.7 milioane Euro (adică 12.100 de locuri de muncă bugetare sau pensia a 34.200 de pensionari) în primul an

113.9 milioane Euro (adică 21.100 de locuri de muncă bugetare sau pensia a 59.300 de pensionari) în primul an

Înainte de a bate câmpii, ar fi interesant să batem la uşa celor care se vor trezi fără resursa asta de bani şi să-i întrebăm dacă le convine. Eu am bătut pe la alte uşi, unde chestia asta a început să fie înţeleasă.

Comportamentul acesta, adică cel de a merge acolo unde din aceeaşi muncă poţi câştiga mai mulţi bani este unul natural şi este dovedit nu doar de către cei din IT. Este suficient să amintesc plecarea masivă a românilor la munci în occident sau, mai recent, plecarea (de jure) a unui număr mare de firme în Bulgaria şi Ungaria în urma reformelor lui Pogea. Mulţi cred că ele şi-au dat duhul. Pentru unele, din păcate, este adevărat. Adevărul cel mai cinic este însă că multe şi-au mutat doar rezidenţa fiscală, continuând lucrul în România dar plătind taxe şi impozite în Bulgaria şi Ungaria. Rezultatul impunerii lor a fost o gaură în bugetul României şi un plus de bani în bugetele Bulgariei şi Ungariei.

Mai sunt dator cu o explicaţie, pe care a dat-o foarte clar, zic eu, cineva în comentarii. Aşa că iau cu copy & paste de-acolo:

“Nu este adevarat, si o firma de 3 programatori intr-un garaj poate beneficia de scutirea de impozit daca indeplineste conditiile de cod CAEN, venit pe cap de programator scutit si bineinteles de vanzarea pe factura a programelor si sericiilor realizate (nu la negru)”

În ceea ce priveşte chestiunile legate de neintervenţionism, lucrurile stau destul de simplu, zic eu. Dacă am o resursă pe care o pot exploata cu costuri mici în raport cu profitul obţinut, o exploatez. Lucrurile acestea, într-o lume normală, le permit statelor să reducă povara fiscală pusă asupra tuturor. În definitiv, dacă ar exista un fond de investiţii străin în care punând o parte din banii strânşi din taxe şi impozite am lua lunar cel puţin de şase ori banii depuşi, nu cred că ar mai zice nimeni nimic. Păi eu asta am făcut. Iar măsura despre care vorbim, nu a creeat dezechilibre în piaţa producătorilor de software. Pentru cei care cred că da, îi rog să mai citescă încă o dată comentariul pe care l-am reprodus un paragraf mai sus.

Iar celor care stau prin alte ţări şi propun cote de solidaritate celor rămaşi pe-aici, le dau eu răspunsul, pentru că îl ştiu deja: răspunsul este nu. Nu suntem în faţa unei catastrofe naturale ci în faţa unui fenomen creeat de noi la care programatorii au contribuit într-o măsură nesemnificativă. Mai mult, răspunsul este că vor urma bunul exemplu dat de către cei plecaţi, dar sunt sigur că nu le vor propune celor rămaşi lucruri dintr-astea. Până una-alta, ei, ăştia rămaşii, sunt printre puţinii care mai ţin barca pe linia de plutire.

Doar că eu cred că nu va fi nevoie să plece :D"

http://varujan.rol.ro/2010/05/14/genul-proxim-si-diferenta-specifica/