duminică, 10 ianuarie 2010

Posedarea libertatii!



A fost odata o pasare. Împodobita cu o pereche de aripi desavîrsite si pene stralucitoare, colorate si minunate. În sfîrsit, o vietate creata ca sa zboare libera si sloboda în cer, sa-i bucure pe cei care o zaresc.

Într-o zi, o femeie vazu pasarea si se îndragosti de ea. Îi urmari zborul cu gura cascata de uimire, cu inima batîndu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se îndemna sa zboare împreuna cu ea si amîndoua calatorira prin cer într-o armonie desavîrsita. Ea admira, venera, proslavea pasarea.

Dar îi veni atunci un gînd: poate ca pasarea voia sa cunoasca cine stie ce munti îndepartati. Si femeia se simti înfricosata. Înfricosata ca nu va mai simti niciodata acelasi lucru pentru alta pasare. Si se simti invidioasa, invidioasa pe capacitatea de zbor a pasarii.

Si se simti singura.

Si cugeta: „Am sa instalez o capcana. Data viitoare cînd va veni pasarea, ea nu va mai pleca.”

Pasarea, îndragostita si ea, reveni a doua zi, cazu în capcana si fu închisa în colivie.

Si ea privea zilnic pasarea. Avea la dispozitie obiectul pasiunii sale si-l arata prietenelor ei, care comentau: „Dar tu esti cineva care are totul.” Între timp, începu sa se produca o ciudata transformare: cum avea pasarea la dispozitie si nu mai era nevoita sa o cucereasca, îsi pierdu interesul pentru ea. Pasarea, nemaiputînd sa-si dea glas sensului vietii sale, începu sa slabeasca, pierzîndu-si stralucirea, se urîti — si femeia nu-i mai dadea nici o atentie, multumindu-se doar sa o hraneasca si sa-i curete colivia.

Într-o buna zi, pasarea îsi dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adînca tristete si-si ducea zilele cu gîndul la ea. Nu-si amintea însa de colivie, îsi aducea aminte doar de ziua cînd o vazuse pentru prima oara zburînd multumita printre nori.

Daca s-ar fi observat pe sine însasi, ar fi descoperit ca ceea ce o emotiona atît de mult la pasarea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei în miscare, nu trupul ei fizic.

Fara pasare, si viata ei îsi pierdu sensul si moartea veni sa-i bata la usa. „De ce ai venit?”, o întreba ea pe moarte.

„Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea în cer”, raspunse moartea. „Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se întoarca nestînjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult; acum însa ai nevoie de mine ca sa o reîntîlnesti.”


1 comments:

ZIR spunea...

cine sa-nteleaga?...