Alta cruzime! Imagini socante!

Cu riscul de a mă repeta, dar mă repet, dau cu pumnul, accentuez, chestiunea legata de problema câinilor pe străzi si lipsa legilor de protecţie a animalelor.
Următorul filmulet, vine sa confirme proasta educaţie a 'ţăranului' roman. Nu copilul ăla bietul e vinovat, ci proasta aia care care se aude in fundal, încurajând. Cu celălalt gunoi. Scursuri ale societăţii umane.

Da, stiu, majoritatea o sa zica: O săracu, nu pot sa mă uit la aşa ceva, e prea dur, prea criminal.
Dar e realitate. Iar, cei care lupta ca genul acesta de fapte sa fie pedepsite, ca aceste animale sa nu mai fie ţinta teribilismului si prostiei unor gunoaie, sunt luaţi drept, citez: "nebuni". Iar indemnul societăţii romane, citez: "Ia-i acasă".

Pentru protagoniştii filmului, un singur indemn:
"Sa dea boala-n voi, si in tot neamul vostru", vorba unui politician: astia trebuie stransi toti si dusi undeva si aruncata o bomba atomica.
Acuma serios, ce merita astfel de oameni?

Trecem la ora de primavara

Just a little reminder: next weekend we're loosing an hour of sleep...

In 30 martie 2008, ora 3.00 va deveni ora 4.00

Sau vorba aia: sambata noaptea, limbile se dau cu o ora mai tarziu

E bine sa dresezi maimuta!

Doua reclame de radio nu pe gustul "mimozelor puritane"


Exista un adevăr demonstrat, cică, pentru a evita chimicalele folosite de femeile din lumea întreagă in scopul reducerii căderii parului.
"Specialiştii" evita sa il comunice pacientelor, pentru ca e "bad business" pentru ei.


boomp3.com


boomp3.com


(preluat de pe dog-the-blog.blogspot.com)

Jene ale Societatii umane!

Ies un pic din România.

Arta. Ce înţelege un 'artist' prin acest termen: ARTA! Este un subiect mai vechi, însă revin asupra lui deoarece se preconizează ca s-ar putea repeta.

"Eres lo que lees" (scris pe perete cu mâncare de catei) se numeşte 'OPERA' de 'ARTA' a unui individ care in 2007 a ucis un caine prin înfometare, ţinându-l legat într-o 'galerie de arta' (camera), fără apa, fără mâncare, sub privirile impasibile ale participanţilor/vizitatorilor.
Acest individ sub numele de Guillermo Vargas Habacuc, a fost chiar premiat de catre asociaţia 'Biennale Centroamericana di Arte', care a considerat o adevărata capodopera de arta aceasta 'expoziţie', si i-au cerut sa repete acest eveniment si in 2008.

Prin urmare, pentru a stopa aceasta acţiune de cruzime extrem de grava in numele artei a fost iniţiata o petiţie care se găseşte aici. In acest moment sunt 1.450.529 de semnatari.

Ce as putea, ipotetic, sa cred, e ca un individ al speciei umane comite o astfel de fapta. Probabil e un artist in felul lui, fără raţiune, nebun, gunoi, scursura a societăţii. Sa zicem.

Insă, sa asişti la o asemenea scena, mai mult, sa admiri 'capodopera', sa treci impasibil. Asta nu pot concepe. Si zic aşa ceva, deoarece 'expoziţia' a avut vizitatori, admiratori, susţinători care au observat chinurile animalului, si atât.

De amorul artei, va doresc la toţi cei ce aţi asistat la acest act sa păţiti exact ce a păţit acel caine. Si nu as avea nicio remuşcare sa va fotografiez, sa va 'admir' in splendoarea capodoperei de arta din care faceţi parte.

Pozele vorbesc de la sine.


















----------------------------------------------------------------------------------------------
Ce consider eu de neiertat:




Referinţe:

http://elperritovive .blogspot. com

Scuza 'artistului': (myspace.com)

"Hello everyone. My name is Guillermo Habacuc Vargas. I am 50 years old and an artist. Recently, I have been critisized for my work titled “Eres lo que lees”, which features a dog named Nativity. The purpose of the work was not to cause any type of infliction on the poor, innocent creature, but rather to illustrate a point. In my home city of San Jose, Costa Rica, tens of thousands of stray dogs starve and die of illness each year in the streets and no one pays them a second thought.
Now, if you publicly display one of these starving creatures, such as the case with Nativity, it creates a backlash that brings out a big of hypocrisy in all of us. Nativity was a very sick creature and would have died in the streets anyway.
"

Din categoria: Ce ma enerveaza?!

Astazi am suferit un soc. Am mers cu bus-ul la munca. Nu acesta e socul.. :D Ci:..
In statia din Gheorgheni, de unde am plecat, stupoare: pe jos era plin de flegme/scuipat.
Scuzati expresia.
Da chiar asa? Acum de chistocuri de tigari aruncate in trafic pe geam de catre conducatorii auto 'europeni', sau de cele ingropate in nisipul de pe malul marii romanesti m-am mai lovit, de alte si alte gunoaie aruncate pe strazi..la fel. Dar asa ceva, zeci/sute de flegme adunate pe asfaltul/trotuarul dintr-o statie de autobuz , sincer, chiar nu credeam sa vad.
Cred ca cei in cauza sunt revoltati de praful din oras, si probabil vor sa ajute serviciul de salubrizare care nu face fata curatarii strazilor/trotuarelor si se gandesc ca astfel mai reduc din praf... Dar totusi.... halal tara....

P.S. ca venii vorba de praf, un doctor din bucuresti a declarat pe un post de televiziune in weekend un faptul de-a dreptul terifiant: s-a prezentat la spital un copil de 3 ani, cu probleme respiratorii. Dupa niste investigatii, raze, etc, s-a constatat ca plamanii copilasului aratau ca ai unui fumator de 15 ani.
No comment.

In lipsa mea

Dedicatie speciala!

In primul rand pentru pishpic,
apoi pentru gizilon, moriko si luckytz.
Sa fiti iubite si .... aveti grija ce faceti 'in lipsa mea'....

Femeie de cariera!

Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: "Stii bancu' ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!".

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de
la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj."

Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare.

Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.

Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si
pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.

Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele.

Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.

Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma
si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.

Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...

Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in "Baby Boom" se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.

Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni.

Cind constati ca fetita ta ii spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la
telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti!

Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere in cibernetica", ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine.

Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa.

Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.

Mircea Dinescu: Femei de cariera

A.L.F.

CE ESTE ANIMAL LIBERATION FRONT ?

A.L.F. este o organizatie internationala care cauta sa elimine total abuzurile impotriva animalelor si orice suferinta care le-ar putea fi cauzata de oameni.

A.L.F. nu are un organ de conducere si nici macar membri formali. Este o organizatie alcatuita din indivizi, care muncesc in grupuri mici denumite celule. Principala tactica adoptata de ALF este actiunea directa “non-violenta”. Din motive de securitate nu exista comunicatii intre aceste celule, astfel incat daca una dintre ele este deconspirata, celelalte sa nu fie afectate.

CE FACE ANIMAL LIBERATION FRONT ?

A.L.F. elibereaza animalele din locurile si situatiile in care sunt exploatate si torturate (ferme pentru blana, laboratoare, ferme industriale, etc.). Apoi le plaseaza in siguranta in case unde sunt ingrijite si pot duce o viata cat mai naturala, departe de suferintele indurate.

Deasemenea ALF provoaca importante pagube economice celor care profita de moartea, mizeria si exploatarea oricarui animal.





Scurt istoric A.L.F.:

In Anglia la inceputul anilor 1960 s-a format un grup numit “Asociatia Sabotorilor de Vanatoare” (HSA), al carui scop era sabotajul si intreruperea directa a vanatorilor prin lansarea de mirosuri false, distrugerea instrumentelor de vanatoare, trimiterea cainilor de vanatoare in directii gresite sau gonirea animalelor spre locuri sigure. Acum HAS exista in intreaga Mare Britanie si ii opreste pe cei care numesc sport – macelarirea animalelor.

In 1972, un grup de sabotori de vanatoare a hotarat ca este nevoie de actiuni si mai militante in sprijinul animalelor si astfel a aparut “Brigada Milei”. Ei au inceput prin distrugerea pustilor folosite la vanatoare de pasari, spargerea parbrizelor si taierea cauciucurilor masinilor de vanatoare. Apoi grupul trece la alte forme de lupta cu abuzurile impotriva animalelor, dand foc laboratoarelor farmaceutice si incendiind barcile pentru vanatoarea de foci.

In 1975, 2 membri ai Brigazii Milei, Ronnie Lee si Cliff Goodman, au fost prinsi in timp ce incercau sa patrunda intr-un laborator si au fost trimisi la inchisoare. Paradoxal, dupa arestarea lor, sprijinul pentru actiunea directa a crescut si in 1976 s-a nascut Frontul pentru Eliberarea Animalelor.

De atunci si pana acum zeci de mii de animale au fost salvate, iar cei care nu respecta animalele au suferit pagube de sute de milioane de dolari. In Marea Britanie, de la raiduri in laboratoare pana la spargerea vitrinelor magazinelor de blanuri, aceste actiuni au atins o rata de 75 pe saptamana.

Primul raport despre actiuni ALF in Statele Unite dateaza din 1977, cand doi delfini au fost eliberati din laboratoarele marinei din Hawaii. In 1993 Departamentul Justitiei si Agriculturii din Statele Unite a raportat ca intre 1977 si Iunie 1993 au avut loc 313 actiuni inregistrate care au implicat distrugerea proprietatii impotriva cercetatorilor din domeniul medical, a producatorilor de carne si afacerilor cu blanuri. 60% din aceste actiuni au fost revendicate de ALF. Si trebuie tinut cont ca nu toate grupurile isi revendica actiunile si multi dintre cei care exploateaza animalele nu raporteaza incidentele de tema unei proaste publicitati.

Astazi A.L.F. este activ in cel putin 11 tari si miscarea este in crestere. In fiecare an apar noi celule care raporteaza actiuni excelente si entuziasmante pe tot globul. Chiar si cu mii de actiuni in intreaga lume, nici un om si nici un animal nu au fost ucisi sau raniti de A.L.F.

Daca vrei sa existe si in Romania A.L.F., trebuie in primul rand sa iubesti animalele, apoi sa iei atitudine impotriva celor care le fac rau. Si la noi exista gradini zoologice, circuri, hingheri, magazine de blanuri si nu in ultimul rand oameni de langa tine care nu respecta animalele.

ANIMAL LIBERATION – HUMAN LIBERATION

(A.L.F.)



Referinte:

http://en.wikipedia.org/wiki/Earth_Liberation_Front

http://en.wikipedia.org/wiki/Animal_Liberation_Front

http://www.animalliberationfront.com/

http://www.adevarul.ro/articole/eco-terorism-in-numele-salvarii-planetei/344751

ALF (Animal Liberation Front) member of ELF (Earth Liberation Front)

Eight Below

Inspired by a true story, "Eight Below" is an exciting action-adventure about loyalty and the bonds of friendship set in the extreme wilderness of Antarctica. The film tells the story of three members of a scientific expedition: Jerry Shepard (Paul Walker), his best friend, Cooper (Jason Biggs), and a rugged American geologist (Bruce Greenwood), who are forced to leave behind their team of beloved sled dogs due to a sudden accident and perilous weather conditions in Antarctica. During the harsh, Antarctic winter, the dogs must struggle for survival alone in the intense frozen wilderness for over 6 months. The film is inspired by the events of a 1957 Japanese Antarctic Expedition, which served as the basis for the blockbuster Japanese film, "Nankyoku Monogatari" ("Antarctica").

Cum ai putut ?!

" CUM AI PUTUT? "
De Jim Willis 2001


"Cand am fost pui,te distram cu maimutarerile mele si te faceam sa razi.

Ma numeai copilul tau,si in ciuda numarului de papuci mancati si a perechilor de perini omorate,am devenit prietenul tau cel mai bun.

Oricand am fost ”rau”,imi aratai degetul si ma intrebai “Cum ai putut?” – dar apoi te potoleai si ma rostogoleai pentru o mangaiere pe burta.

Distrugerea casei a durat ceva mai mult decat ne-am asteptat,deoarece tu erai teribil de ocupat,dar amandoi ne straduiam.

Imi amintesc acele nopti in care dormeam in patul tau si-ti ascultam confidentele si visele secrete,si cred ca acea viata nu putea fi mai perfecta.

Mergeam la plimbari lungi si alergari in parc,plimbari cu masina,opriri pentru inghetata(in care eu primeam doar cornetul deoarece “inghetata este rea pentru caini,” spuneai tu),si trageam multi pui de somn in soare asteptand ca tu sa vii acasa la sfarsitul zilei.

Treptat,ai inceput sa petreci mult timp la lucru si in cariera,si mai mult timp cautandu-ti o pereche umana.

Am asteptat rabdatoare,incurajandu-te atunci cand inima iti era ranita si cand erai dezamagit,nu te-am dojenit niciodata cand ai luat o decizie rea,si ma zbenguiam cu bucurie la venirile tale acasa,precum si atunci cand te-ai indragostit.

Ea,acum sotia ta,nu este o “iubitoare de caini” – totusi am primit-o cu bucurie in casa,si am incercat sa ii arat afectiune si sa o ascult.Am fost fericita pentru ca tu erai fericit.

Apoi puiutii umani au venit si ti-am impartit bucuria.Am fost fascinata de culoarea lor roza,de felul in care miroseau,si am dorit sa ii ingrijesc si eu.Doar tu si ea v-ati ingrijorat ca as putea sa ii ranesc si am petrecut cea mai mare parte a timpului alungata in alta camera sau intr-o lada.Oh,cat de mult voiam sa-i pot iubii,dar am devenit un “prizonier al iubirii”.

Pe masura ce au inceput sa creasca,am devenit prietena lor.Se agatau de blana mea si se trageau pentru a se ridica pe picioarele lor tremurande,varandu-mi degetele in ochi,cercetandu-ma in urechi si dandu-mi sarutari pe nas.Am iubit tot ce tinea de ei si de atingerea lor – pentru ca atingerea ta a devenit atat de rara – si i-as fi aparat cu pretul vietii daca ar fi fost nevoie.Ma furisam in patul lor si le ascultam temerile si visele secrete si,impreuna asteptam sunetul masinii tale pe drumul de intoarcere.

A fost un timp cand altii te-au intrebat daca ai un caine,daca ai facut vreo fotografie cu mine pe care sa o porti cu tine in portofel si sa le spui povesti cu mine.Acesti cativa ani trecuti,si tu doar ai raspuns “ da” si ai schimbat subiectul.M-am transformat din a mai fi “cainele tau” in “doar un caine”,si ai redus cheltuielile ce mi se cuveneau.

Acum,ti s-a ivit o alta oportunitate in cariera in alt oras,si tu si ei va veti muta intr-un apartament in care nu este permisa prezenta unui animal.Ai luat decizia corecta pentru “familia ta”,dar a fost un timp cand eu eram singura ta familie.

Am fost incantat de calatoria cu masina pana am ajuns la adapostul de animale.

Mirosea a caini si a pisici,a frica,a lipsa vreunei sperante.Ai completat niste hartii si ai spus “Stiu ca veti gasi un loc bun pentru ea.”

Au ridicat din umeri si te-au facut sa rosesti.Au inteles realitatile cu care se confrunta un caine de varsta mijlocie,chiar si unul cu “acte”.A trebuit sa te rogi ca degetele fiului tau sa dea drumul zgarzii mele de care se prinsese in timp ce plangea “Nu,Tati,Te Rog nu-i lasa sa-mi ia catelul!”Si sunt ingrijorat pentru el,si pentru lectia pe care i-o dai despre prietenie si loialitate,despre dragoste si responsabilitate,si despre respectul fata de fiecare viata.Mi-ai dat o mica mangaiere de ramas-bun pe cap,mi-ai evitat ochii,si politicos ai refuzat sa iei zgarda si lesa cu tine.Aveai o intalnire cu un termen limita si acum am si eu una.

Dupa ce ai plecat,acele doua doamne dragute au spus ca,probabil stiai despre mutarea iminenta cu ceva luni in urma si nu ai facut nici o incercare sa-mi gasesti alta casa buna.Si-au incrucisat mainile si au intrebat…”Cum ai putut?”

Sunt atat de atenti cu noi la adapost pe cat le permite programul incarcat.Ne hranesc,dar mi-am pierdut pofta de mancare de cateva zile.La inceput,de fiecare data cand cineva vizita puscaria mea,ma avantam in fata,sperand ca erai tu – ca te-ai razgandit – ca totul a fost doar un vis urat…sau am sperat ca,cel putin era cineva caruia ii pasa…oricine m-ar fi putut salva.Cand am realizat ca nu pot concura cu puii zburdalnici dupa atentie si fericiti,evident pentru soarta lor,m-am retras intr-un colt si am asteptat.

I-am auzit pasii pe masura ce se apropia,la sfarsitul zilei si,am pasit de-a lungul culoarului urmand-o intr-o camera separata.O incapere cu o tacere binecuvantata.M-a asezat pe masa si mi-a atins urechile,spunandu-mi sa nu ma tem.Inima mi s-a zbatut anticipand ceea ce urma sa vina,dar acolo era si o urma de usurare.Prizonierul dragostei ramasese fara zile.Prin felul meu,eram mai ingrijorata de ea.Povara pe care o purta cu greutate pe umeri,si am inteles in acelasi fel in care iti cunosteam fiecare dispozitie sufleteasca.Mi-a aplicat cu blandete un garou in jurul piciorului din fata in timp ce o lacrima i-a cazut pe piept.I-am lins mana in acelasi fel in care o faceam pentru a te face sa te simti bine multi ani in urma.Cu indemanare a introdus acul hypodermic in vena.Cum simteam intepatura si lichidul rece curgandu-mi prin corp,am alunecat somnoroasa,privind-o in ochi si murmurand “Cum ai putut?”Poate ca din cauza ca a inteles limba mea de caine,a spus ”Imi pare atat de rau.”M-a imbratisat,si cu graba a explicat ca treaba ei era sa se asigure ca eu voi merge intr-un loc mai bun,unde nu as fi ignorata sau ranita sau abandonata,sau unde nu ar trebui sa ma apar – un loc al dragostei si al luminii atat de diferit de acest loc pamantesc.Si cu ultima mea farama de putere,am incercat sa-i arat,cu o lovitura inabusita a cozii mele ca acel ”Cum ai putut?” nu ii era ei destinat.Era pentru tine,Mult Iubitul Meu Stapan.Ma voi gandi la tine si te voi astepta vesnic.Fie ca toti cei din viata ta sa continue a-ti arata atat de multa loialitate.

Sfarsit.


O nota din partea autorului:
Daca “Cum Ai Putut?” v-a smuls lacrimi din ochi pe masura ce citeati,asa cum mi-a smuls mie pe masura ce il scriam,este pentru ca este o poveste compusa a milioane de animale detinute formal ce mor in fiecare an in adaposturile de animale americane si canadiene.Oricine este bine venit sa distribuie eseul pentru un scop necomercial,atata timp cat ii este atribuita aceasta nota.

Va rog folositi-l in munca de educare,pe site-urile voastre web,in scrisori,in adaposturile de animale si in cabinetele veterinare.Spuneti publicului ca decizia de a adopta un animal pentru familie este la fel de importanta pentru viata,ca animalele merita dragostea noastra si grija sensibila,ca a gasi o casa potrivita pentru animalul vostru este responsabilitatea voastra si ca orice societate locala sau asociatie de ingrijire va poate oferi sfaturi,si ca orice viata este pretioasa.Va rog,aduceti-va contributia pentru a stopa uciderile si a incuraja adoptia. "

Ciuda de caine....

Niciun animal nu a fost maltratat sau chinuit in urmatorul clip. Doar vreau sa evidentiez 'ciuda' unui catel....si anume catelusa mea Sasha, in postura de caine nervos, caine agresiv, sau cum vreti sa-i spuneti ......

Pentru romanul care cere capul maidanezului!

Pentru cei care cer moartea tuturor cainilor de pe strazi, impreuna cu cei care nu vor legi pt. protectia animalelor, nu vor Politia Animalelor, considerand ca banii lor munciti din greu nu merita sa mearga la niste fiinte 'NE-BIPEDE' ( regasiti mai jos si prin apeletivele de 'romanas', 'roman', 'tzarasean' ....):



Oamenilor, sunteti naivi. Ca sa nu folosesc un alt cuvant. Adica voi vreti sa ucideti toti cainii de pe strazi. F bine. Hai sa`i ucidem, asa cum facem de ani BUNIIIII. Sunt de acord, ii ucidem pe toti.
Dar ce mintea voastra ingusta nu vrea sa priceapa e ca NU ACEASTA E SOLUTIA. Locul cainilor nu e pe strada. Dar nu pt. ca ar dauna speciei umane, ci pentru ca specia umana (romanul mai bine zis, 'necizelatul', necivilizatul, needucatul, etc) pertuba linistea speciei canine. Nu vreau insa sa insit pe aceasta tema.
Sa revin. II ucidem, prin eutanasiere, printr-o ranga in cap, prin ce vreti voi.
Insa, efectul va fi urmatorul: cateva zile/saptamani romanul se va simti in 'siguranta' pe strazi, fara celebrul caine maidanez, agresiv, 'turbat', plozii vor merge 'linistiti' la 'scoli', pensionarii comunisti vor barfi linistiti noii vecini, etc, etc.
Si apoi o luam de la inceput. Specia canina de tip maidanez o sa apara din nou pe strazi, mai numeroasa, mai 'agresiva' si mai deranjanta.
De ce?... pentru ca:
1) in primul rand romanasul nostru, tzaraseanul nostru de toate zilele nu s-a integrat intr-un sistem CIVILIZAT (UE, bla bla), pentru ca el isi abandoneaza cainii, puii rezultati din inconstienta sa, animalul care si-a pierdut utilitatea si nu mai produce (ex. caii abandonati pe timpul iernii, sau dati hrana la caini de ciobani), si exemplele pot continua.
2) NU avem legi, romanii nu vor legi. Nu vor sa dea banii munciti din greu pentru protectia animalelor. Se cred stapanii vietii acestor suflete, se cred d-zeul sufletelor inferioare din pct lor de vedere. Prin urmare abandoneaza la greu tot ce prind, tot ce se dovedeste MOFT, tot ce incurca.

Si cainii acestia se vor inmulti, si in termen scurt vom reveni la situatia precedenta. Si ma repet: Degeaba omori 10 caini, pt ca in acelasi timp alti 20 se nasc, si alti 20 se abandoneaza (statistica demonstrata). Din nou vocea poporului cere capul maidanezului. Si situatia intra intr-un ciclu infinit.Din nou, in naivitatea sa, romanul nu stie, sau nu vrea sa stie, ca acest ciclu se intampla de ani buni si il costa pe roman zeci de milioane de euro pe an (capturare/ucidere/etc). Si daca mai punem faptul ca multi bani se fura si nu se folosesc pt. eutanasiere, ca doar putem folosi ranga.....

Ca si concluzie:

NU VREM CAINI PE STRAZI!!!!! nici ei nu vor sa fie pe strazi, NOI ii lasam pe strazi, noi ii aducem in stadiul in care sunt agresivi, infometati, speriati. Ce drept ai TU, cel care ai abandonat un caine, sau cel care stii ca oamenii ii abandoneaza (deci e vina speciei umane prezenta maidanezului pe strazi) , sa ceri UCIDEREA lor??? CE DREPT????
Sa refuzi o lege care sa descurajeze abandonul??? O lege care sa incurajeze sterilizarea si castrarea (=> inmultirea nejustificata) ?? O lege care sa sperie, care poate chiar sa pedepseasca romanul crezut d-zeu??? Sa refuzi infiintarea unei institutii (e.g Politia Animalelor), care oricum se va autofinanta din amenzi?? (ca romani 'salbateci' care ar incalca aceste legi s-ar gasi cu sutele de mii)

Si ne credem educati, vrem sa credem ca facem parte dintr-o comunitate civilitata, bla bla`uri dinastea.... Si crud e ca noi chiar credem, in prostia noastra, acest lucru.

Iar faza cu copiii si batranii 'strazi', ai nimanui,sau expresii de genul 'mai bine ai avea grija de un copil, mai bine ai gati barbatului, mai bine ai face o prajitura' MA LASATIIIIII??????

asa ca fratilor, cititi, cultivati-va, vizitati tari cu adevarat civilizate, luati aminte, fiti in primul rand OAMENI, nu animale. SI GANDITI !!!!!
e asa de greu sa gandesti???? se pare ca da, in romania...

Funny: Slujba de rahat... (la propriu!!!)

Preluat de pe un forum auto...


Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si - poate - si ceva din factura de mobil necompensata.
Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori, din cateva simple motive:
1) Nu-i cad coaiele;
2) Cuvantul lui are mai multa greutate;
3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt. care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica virilitate;
4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).

L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand - cu naduf - ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui - nici in cele mai negre vise - ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.

Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa' buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare, patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.
"Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurt-circuit?"
"De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!", ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru, nici macar pt. a-si salva hainele. Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica.
"Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si - aitist nebun ce este - daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama".
"Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute", ne-a spus o colega.
Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.

Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane, care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar - cand ajungea la concluzia ca-i bai - apai bai era!

Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa:
- compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari - normal, Seful isi luase 4x4 si pasase vechea masina socrilor -
- ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt. munca "de rahat" pe care o face,
- ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si
- ca este un vierme profitor,
Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.

Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci - zice Seful - munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Da' macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt. care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtos-kolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul - scos din minti - pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.

Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt. ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.
- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica
- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil
- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. "Da' ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!", ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane
- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit - si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice
Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?