Amsterdam, 28.11.2009
Timpul scurs de la aflarea vestii ca
Iris va fi adoptata de catre o familie iubitoare din Olanda, s-a scurs incredibil de greu. Cu toate ca vreme de 30 de zile, toti cei implicati in aceasta poveste incredibila, ne-am gandit zilnic la momentul in care aceasta catelusa deosebita va incepe o noua viata, nimic nu ne-a putut pregati cu adevarat, pentru memorabila zi de 28 noiembrie 2009, ziua in care atat Iris cat si alte doua cateluse (Tasha si Ginnie) au pornit in marea lor aventura - drumul spre Olanda.
Despartirea de la aeroportul Otopeni a fost grea, cu toate ca atat Oana (salvatoarea lui Iris) cat si Roxana (prietena cea mai buna a Tashei) stiau ca micutele lor protejate pleaca spre o viata mai buna. Doar cei ce au avut in grija un suflet amarat de animalut, stiu cat de tare te poti atasa de fiecare in parte. Acesti oameni deosebiti, ce isi dedica vietile acestor fiinte inocente, lipsite de aparare, sunt un real exemplu de iubire neconditionata...de abnegatie, si se aseamana foarte mult cu protejatii lor, ce le rapesc fiecaruia, o bucatica din suflet, atunci cand pleaca, spre o viata, speram, mai buna.
Oana
Pentru mine, persoana ce a avut onoarea de a colabora cu salvatorii acestor catelusi, atat din Romania cat si din Olanda, ziua de 28 noiembrie a stat sub semnul unor emotii incredibil de puternice ce nu le pot exprima in cuvinte. Tot drumul pana la aeroport am fost efectiv intr-o transa, nu ma puteam gandi la nimic, aveam doar un zambet permanent pe fata si pot spune ca niciodata nu m-am simtit atat de coplesita. Toata ziua mi-o petrecusem, discutand atat cu persoanele implicate direct in aceasta poveste incredibila cat si cu persoane necunoscute ce doreau sa afle deznodamantul acestei lectii de viata, ce ne-o daduse Iris tuturor, din pacate fara voia sa si cu un pret incredibil de mare - o mare trauma si un handicap ce o va urmari pentru intreaga sa viata.
Am ajuns la aeroport la ora 19.00 fix si cu toate ca il cunosc foarte bine din cauza emotiilor am ratacit minute bune pana am reusit sa ma intalnesc cu Ilona si Lianne, prietenele mele olandeze ce le-au oferit Tashei si lui Iris, sansa vietii lor. Cu toate ca avionul a aterizat cu 20 de minute mai devreme, aceste minute de asteptare au devenit efectiv o vesnicie iar nerabdarea noastra devenea tot mai apasatoare.
Ca o paranteza, vreau sa va spun, ca alaturi de Iris si Tasha a calatorit si o bijuterie de catelusa, de o frumusete extraordinara - micuta si timida Ginnie. Ne-am intalnit cu viitoare sa familie la aeroport, iar emotiile au devenit si mai puternice, vazand bucuria ce se citea pe chipurile acestor parinti, ce venisera cu cei doi copii sa o astepte pe Ginnie.
Eram in total 8 persoane ce asteptam cu nerabdare sa le vedem pe cele 3 gratii pasind in sfarsit pe pamant olandez. Intre timp, tot discutand despre povestile lor de viata, o gramada de persoane ce se aflau si ele la Arrivals au inceput sa fie atente si sa ne urmareasca si ele. Timpul se scurgea din ce in ce mai greu si de fiecare data cand se deschideau usile si un nou pasager aparea, inimile noastre bateau mai cu putere... Am asteptat 40 de minute si deja incepeam sa ne ingrijoram. Am aflat ulterior ca au fost ceva probleme si cateii au fost dati disparuti pentru scurt timp... bine ca noi, cei aflati de partea cealalta a liniei de sosire, nu am stiu acest amanunt... cred ca multi dintre noi am fi recurs la gesturi extreme :)
Nu va pot descrie insa, cu cuvintele potrivite, momentul magic in care, cele 3 gratii si-au facut aparitia. Bucurie, lacrimi, invalmaseala... nu stiai efectiv la care sa te opresti...ce sa faci... Am fost coplesiti atat de restul pasagerilor ce soseau, cat si de persoanele ce ii asteptau... fiecare vroia sa le afle povestea, de unde sunt... isi bagau degetele prin gratiile custilor, incercand sa le mangaie... efectiv nu mai stiam cine e din grupul nostru, cine nu..era doar o invalmaseala totala de fete zambitoare. Aproximativ o ora nu ne-am miscat decat cativa cm fata de usa terminalului de sosiri internationale. Pentru mine, ca roman, aceasta manifestare de afectiune din partea tuturor celor prezenti acolo, a fost ceva deosebit, ce s-a adaugat emotiilor de a le vedea in sfarsit pe cateluse, aici, in Olanda. Va spun sincer, nu m-am asteptat la asa ceva... era o adevarat nebunie, si de peste tot curgea o avalansa de intrebari, blitzuri... zambete...
Ca o mica paranteza, inaintea fetelor, sosise o celebra formatie olandeza, dar care nu s-a bucurat nici pe departe, de succesul micutelor vedete patrupede :)
Intr-un final am reusit sa ne retragem din marea de oameni ce ne inconjurase, intr-un loc mai linistit, unde am putut sa le scoatem pe cateluse din custile lor. Din pacate, pentru Iris, calatoria nu a fost lipsita de peripetii, ea rupandusi o unghie. Am inteles ca avionul a trecut prin niste zone de turbulente si probabil aceasta a fost cauza micului accident. Cea mai vesela si mai linistita a fost Tasha, ce ne-a dat tuturor o multitudine de pupici. Micuta Ginnie s-a cuibarit din prima clipa in brate familiei sale doar Iris, era extrem de speriata si timida. Cred ca acest zbor, a fost, din nefericire, o noua trauma pentru ea, ca si catel orb, ce a trecut prin atatea, dar sunt convinsa ca in scurt timp, ea isi va reveni, deoarece este si va fi pentru tot restul vietii sale, inconjurata de dragoste.
Ultimul pas al calatoriei lor, a fost drumul cu masina ce a durat aproximativ doua ore. Intr-un final, a ajuns fiecare la casuta sa, putin dupa miezul noptii.
Acum, Iris mananca bine, dar este extrem de speriata si refuza pentru moment sa se miste... cu ceilalti doi catei catei ai casei, unde este cazata pentru o saptamana, pana cand va pleca la familia sa, nu se intelege momentan. Ii ataca pe toti, probabil fiindca se afla pe teritoriu strain si este mult prea speriata de schimbare. Se intelege insa perfect cu cele 3 pisici ale familiei iar marea sa dragoste este un baietel, ce sta permanent, langa ea...pe jos, o tine in brate si o alinta. Toti au rabdare, sunt optimisti si sunt convinsi ca in cel mai scurt timp Iris se va obisnui si va invata sa aiba incredere in oameni. Este vedeta si in orasul sau, toata lumea cunoscand povestea sa.
Tasha este si ea fericita, dar spre deosebire de Iris refuza sa manance momentan. Se intelege foarte bine cu catelul familiei la care este cazata temporar si prietenii sai cei mai buni sunt copiii. Refuza sa manance mancarea sa, dar in schimb, este pasionata de furtul mancarii celuilalt catel. a oaselor si jucariilor acestuia.
Ambele, vor sta cateva zile la familiile lor temporare, unde primesc afectiune si sunt pregatite pentru a pleca la viitoarele lor familii. Fiecare va incepe un program de dresaj, potrivit personalitatii si nevoilor fiecareia.
Vom reveni cu fotografii si noi detalii, dupa ce lucrurile vor intra pe un fagas normal, iar fiecare catelus va fi linistit si fericit, la casuta lui.
by Alexandra.
